Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Ana Maria Roşianu este atleta campioană care vrea să alerge şi după infractori

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

A participat până acum la 16 competiţii internaţionale şi numai anul acesta a câştigat zece medalii. Despre sport spune că înseamnă 90 la sută talent şi zece la sută muncă asiduă.

Tânăra adolescentă a Colegiului Mircea cel Bătrân spune că i-a plăcut sportul încă de mică, aşa că, încă din clasa I-a avea rezultate foarte bune la întrecerile sportive. „Nu, nu moştenesc pe niciunul dintre părinţi. Doar că bunica mea şi-a dorit ca mama să facă sport, dar uite că a făcut nepoata ei”, spune Ani. Încă din clasele de gimnaziu, în competiţiile la care a participat la nivel naţional, s-a clasat în primele locuri. Fără să fie înscrisă la o şcoală cu profil sportiv, eleva s-a încununat de laurii succesului. „În clasa a VII, la categoria mea de vârstă eram campioană naţională la atletism”, menţionează.

Zece medalii de la începutul anului

Cele mai bune rezultate le-a obţinut la Balcaniada din Turcia, unde la 60 de metri a ieşit cea mai bună alergătoare, obţinând medalia de aur, iar anul acesta la Campionatul Mondial din Italia s-a clasat pe locul trei la ştafetă, iar la Balcaniada din Grecia, a obţinut argint la individual şi broz la ştafetă. În total, numai în acest an, Ani a obţinut zece medalii şi a participat, de-a lungul carierei, la 16 competiţii internaţionale. „Este înălţător să ieşi pe primul loc şi să te privească cu admiraţie o mare de oameni pentru meritele tele. Şi când am văzut că eram pe podium, lângă americani, chiar că trăieşti cu senzaţia că nu au fost în zadar toate eforturile depuse de tine”, se destăinuie sportiva. Caracter extrem de puternic, pe măsura unei sportive foarte ambiţioase, Ani mai intră din când în când în conflict cu cei din jur, cu mama ei, recunoscând că uneori este foarte... clonţoasă.

40 de lei/zi, oxigenul de care avea nevoie

Atleta vâlceană face parte din lotul Federaţia Române de Atletism, alături

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 4 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 7 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 5 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°