Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Week-end cu ghinion pentru hunedorenii plecaţi la furat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Poliţiştii au avut mai mult de lucru în acest week-end. Mai muţi hoţi au fost prinşi în flagrant pe raza judeţului. Citeşte şi:

Hunedoara: VIDEO Şapte bănci au cerut despăgubiri jefuitorilor de bancomateVIDEO Jefuitorul bijuteriei din Deva, prins după ce a cheltuit prada pe litoralHunedoara: Traficanţii şi consumatorii de droguri au ajuns după gratii La Băcia, trei bărbaţi din Hunedoara, cu vârste între 39 şi 50 de ani, au reuşit să fure o tonă de porumb din depozitul unei firme. Au încărcat marfa în două căruţe şi duşi au fost. Nu au ajuns însă prea departe, fiind prinşi imediat de agenţii de poliţie. Cei trei hunedoreni, toţi fără ocupaţie, vor fi cercetaţi pentru furt calificat şi riscă acum cel puţin trei ani de închisoare.

Au spart pereţii unei magazii  

Pentru a fura piesele auto dintr-o magazie aflată în Orăştie, doi tineri din localitate, ambii cu antecedente penale, au spart peretele de BCA al stabilimentului. Au luat „prada”, însă la plecare au fost reţinuţi de o patrulă de poliţişti de la Serviciul Ordine Publică. Vor fi acuzaţi de furt calificat şi distrugere.

Hoţ prins la întâmplare

Un alt hoţ a fost prins la ieşirea dintr-un supermarket din Deva, cu o sticlă de wiskey furată de pe rafturile magazinului, pe care o ascunsese sub haină.

Iar la Petroşani, poliţiştii au dat, din întâmplare, peste un spărgător care, potrivit informaţiilor lor, ar fi făcut în ultimele şase luni pagube de aproape 10.000 de lei. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din Aninoasa, a fost arestat preventiv de magistraţi, fiind cercetat pentru spargerea mai multor magazine din Petroşani, de unde a furat laptop-uri, radio-casetofoane şi băuturi alcoolice.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 56 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum o ora
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 4 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum o ora
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°