Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Tinerii au cântat doine şi balade olteneşti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Doinele şi baladele olteneşti au răsunat aseară în Drgăgăneşti-Olt. Cu mic, cu mare, toată suflarea oraşului a venit fie să susţină câte un concurent, fie să asculte muzică bună. „De la Drăgăneşti la vale” nu s-au auzit aseară decât doine şi balade cântate din suflet de tineri veniţi din toată Oltenia să ia premiul cel mare la cea dea 31-a ediţie a Festivalului de Doine şi Balade.

Concurenţii au cântat trei piese, doine şi balade şi în câteva minute a trebuit să impresioneze membrii exigenţi ai juriului. Din sală i-au susţinut prietenii şi familia. „Hai, mami, că eşti cea mai bună. Tu o să câştigi”, ţipa din primele rânduri mama unei concurente în timp ce ţinea strâns în mână camera de filmat.

Sala Casei de Cultură din oraş a fost neîncăpătoare pentru zecile de oameni care au venit să vadă spectacolul. Cel mai aşteptat moment a fost dansul Ansamblului Hora din localitate, premiat la multe festivaluri naţionale şi internaţionale, care ori de câte ori îşi face apariţia pe scenă, ridică publicul în picioare. Mândrele, mici şi mari şi flăcăii, au încins câteva hore şi au bătut sârbele olteneşti în aplauzele spectatorilor care ţineau ritmul.

Şi nu doar dansul a impresionat, ci şi ţinuta micilor artişti care purtau cu mândrie costumele populare şi opincile şi jucau cu drag dansurile strămoşeşti.

15 tineri luptă pentru trofeul festivalului

Festivalul de doine şi balade de la Drăgăneşti este unic în ţară şi a devenit deja o tradiţie ca la mijlocul toamnei tinerii să înceapă să doinească. „ Sunt 15 concurenţi din Teleorman, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Olt. Suntem deja la a 31-a ediţie şi vedem an de an alţi tineri dornici să ducă mai departe doinele şi baladele. Tocmai acest lucru face ca acest festival să fie unic în ţară”, a explicat Elena Jianu, directoarea Casei de Cultură Ileana Constantinescu din Drăgăneşti Olt.

La

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 10 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 10 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 13 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 14 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 6 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 9 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°