Trecutul ei se rezumă la cinci volume de poezii şi trei cărţi - obiect, transpuse într-un mod pe cât de inedit, pe-atât de interesant. De la viitor nu aşteaptă foarte multe, doar transformarea realităţii în poezie.
Despre Florina Zaharia, este foarte greu să vorbeşti în termeni uzuali, are un stil aparte de a se prezenta. Îi putem spune unic, dar n-am merge până-ntr-acolo încât să pariem că este fără pereche. Am rugat-o să se prezinte. “Mă desfac: un metruşaişpatrupoem rochiadicţionar coapsecufiling, patruzecişidouă kilograme de parfum cu tot cu bikini, un pântecvăgăună în care poţi să scrii maxim două cărţi, o mână albastră una manuscris de mângâiat, cubuleţe piramide din alţi poeţi. Mă înşiruiiiii, aşa sunt, nespus de lungă, mă crăp...”, iar autoprezentarea ar putea continua în aceeaşi notă originală. Să trecem însă la poezia scrisă...
Cărţile, de la literă, la obiect
Nu are multe volume publicate, dar aproape toate au fost premiate. „goală pe străzi”, a apărut la Editura Eminescu, în 1998, şi a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. A urmat „possssssster”. “Cu şapte S”, accentuează Florina, ca nu cumva să greşim. Volumul a apărut la Editura Prier din Craiova şi a primit Premiul Nichita Stănescu. Apoi, au venit pe rând „alextandru – manuscris de mângâiat” - 2001, „nueuflorina” - 2004 şi „1863 – 1894 aşteptarea fără braţe”, volum care a primit Premiul Hyperion pentru poezie. Piesele de rezistenţă ale Florinei sunt însă trei cărţi - obiect: o carte din oglinzi - 50 pe 70 cm, o carte a pietrei, scrisă pe ţigla veche a Palatului Brâncovenesc şi o carte a trupului, din cartoane, rochii şi pansamente. “A fost o experienţă stranie, inedită, pentru că am trăit momente în care am fost nevoită să îmi arăt învelişuri interioare pe care le păstram neatinse, secrete”, povesteşte poeta.
„Aş vrea să transform realitatea în poezie…”
