Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila:Inedit -“Da, beau! Sunt alcoolic!”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

S-a înfiinţat “Grupul Alcoolicilor Anonimi”. Aici se pot confesa, începând de miercuri, acei brăileni care au în sânge şi tăria de a recunoaşte că sunt dependenţi, şi puterea de a înţelege că suferă de o boală pe cât de “parşivă”, pe atât de cumplită: alcoolismul. Alcoolul destramă relaţii, distruge copilării, alcoolul ucide şi la propriu, şi la figurat. Acest lucru poate fi înţeles, de azi înainte, şi la Brăila, fiindcă o mână de psihologi inimoşi a înfiinţat aici “Grupul Alcoolicilor Anonimi”.

Miercuri va avea loc prima şedinţă. Şase persoane s-au înscris deja în acest grup, deşi specialiştii spun că în Brăila sunt mii de oameni care au probleme cu băutura, dar care n-au fost, niciodată, monitorizaţi.

Grupul a luat fiinţă în cadrul proiectului “Alcoolul, tutunul şi abuzul familial: factori de risc pentru sănătatea mintală a tinerilor”, desfăşurat de ANMRF “Louis Pasteur”. Aceia care doresc să participle la consiliere se pot adresa reprezentanţilor asociaţiei, pe str. Împăratul Traian.

Primul pas: recunoaşterea problemei

“ Nu există nicio restricţie de vârstă pentru cei care doresc să vină în acest grup. Confidenţialitatea este garantată” , a spus Adriana Vădeanu, preşedintele Asociaţiei ANMRF “Louis Pasteur” Brăila.

Pentru prima dată, persoanele care au consumat alcool, dar care sunt abstinente sau care îşi doresc să devină abstinente şi au nevoie de sprijin au posibilitatea de a vorbi despre problemele lor într-un cerc format din oameni care s-au confruntat sau se confruntă cu aceleaşi probleme.  În alte oraşe, astfel de grupuri funcţionează de ani de zile.

“ Alcoolismul este ca un labirint din care se poate ieşi doar ghidat de o persoană. Locaţia aleasă nu are legătură cu spitalul unde se tratează o astfel de problemă, iar mesajul nostru este că oamenii pot veni aici cu toată încred

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Teleorman și Olt, județele cu cea mai mare prezență la urne. Cine este la coada clasamentului

HotNews acum 35 minute
Până la ora 10.00 și-au exprimat opțiunea, prin vot, pentru alegerile europarlamentare, 8.8% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, din care 7.06% în mediul urban, respectiv 11.07% in mediul rural, anunță Biroul Electoral Central.

Nicolae Robu: „Am votat pentru o şansă pentru Timişoara”

Press Alert acum o ora
Foto: Virgil Simonescu Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL la Primăria Timişoara, a votat în această dimineaţă la secţia de la Şcoala Generală Nr. 30. Fostul primar a sosit la secţie la ora 9, alături de soţie şi colegii de partid. „Am votat pentru o ş

Buletine de vot deja ştampilate la o secţie. Poliţia Capitalei, sesizată

Mediafax acum 55 minute
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 7 Poliţie au fost sesizaţi de către o persoană, candidat la alegerile pentru Consiliului General, cu privire la faptul că, în incinta unei secţii de votare din Sec

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum o ora
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

MAI: 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore / 67% dintre acestea au fost despre continuarea campaniei electorale, 11%, posibile fapte de corupere a alegătorilor

News.ro acum 2 ore
Peste 600 de sesizări privind incidente electorale au fost primite în ultimele 24 de ore ,a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, care a precizat că 67% dintre acestea au fost despre continuarea cam

Un președinte de secție de votare din Vaslui a fost înlocuit după ce s-a prezentat beat la secție

HotNews acum 41 minute
Președintele unei secții de votare din județul Vaslui a fost înlocuit după ce s-a prezentat băut la secție. Incidentul s-a petrecut la una din cele trei secții de votare din Muntenii de Sus. În urma testării alcoolscopice, s-a constatat că bărbatul

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Doi dintre răniţii în urma exploziei din Botoşani sunt încă intubaţi, în stare gravă, la Floreasca

Mediafax acum 55 minute
Potrivit MS, în urma exploziei au fost identificate 15 victime. Doi dintre pacineţii internaţi la unitatea de arşi din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi au fost detubaţi, unul fiind stabil, cu prognostic favorabil, al doi

ALEGERI 2024 – Un bărbat din Calafat şi-a fotografiat buletinul de vot / El a fost amendat cu 1.000 de lei

News.ro acum 56 minute
Un bărbat din Calafat şi-a fotografiat buletinul de vot şi a fost amendat cu 1.000 de lei, au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

16°/27°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°