Un robot brăzdează cerul cu megabraţele sale de oţel şi nu stă pe gânduri când trebuie să aplice lovitura fatală oricărei creaturi care îi iese în cale. Din păcate, noi realizăm penibilul, irealul şi pericolele din acest rezumat de scenariu de desen animat, dar publicul-ţintă al producţiilor, copiii, realizează doar că violenţa este o formă de impunere mai bună decât inteligenţa şi cunoştinţele.
"Copilul de astăzi preia mai mult de 50% dintre informaţii pe cale vizuală. Suntem în lumea imaginii, a simbolului", spune lect. dr. Marcela Ciortea, de la Universitatea "1 Decembrie 1918", din Alba Iulia.
Aceasta atrage atenţia asupra rolului important pe care desenul animat îl are asupra micuţului care receptează informaţia. Dacă, în primii ani de viaţă, desenul reuşeşte să îi ajute pe copii să îşi concentreze atenţia, în anii următori îi va învăţa să urmărească un fir epic şi, cel mai important, să deosebească binele de rău.
Părinţii şi cadrele didactice, roluri complementare
Vorbim însă de varianta ideală. Lumea aceasta a aparentei inocenţe ascunde mari pericole. "Părintele se bucură că îi stă copilul într-un loc 10, 20, 30 de minute. Dar trebuie să fie foarte atent, deoarece copilul poate însuşi comportamente nepotrivite şi poate deveni dependent. În acest ultim caz, apar izolarea socială şi sedentarismul", spune profesoara.
Marcela Ciortea crede că mesajele transmise de orice desen animat au nevoie de o mediere suplimentară din partea părintelui şi a cadrului didactic: "Eu cred că primul lucru pe care trebuie să îl facă un părinte este să îi atenueze copilului spaima. În America sau Franţa se încurajează foarte mult atingerea (strângeri de mâini, îmbrăţişări). Poate şi pentru că la ei acest obicei s-a pierdut, dar, la noi, acest tip de apropiere încă există şi apare ca natural".
Educa
