Datorită stilului lor de viaţă din perioada nomadă, în Asia Centrală, la începutul mileniului al II-lea, turcilor le era imposibil să cultive legume şi cereale ori să planteze livezi. În timpul puţin pe care îl petreceau "pe loc" preferau să cultive câteva legume care aveau o perioadă de maturizare rapidă, între acestea numărându-se şi două-trei soiuri de ardei şi vinete. Din acea perioadă datează şi obiceiul de a tăia vinetele în două, folosind miezul la mâncare, "pieile" fiind înşirate pe aţă şi puse la uscat, ceea ce le făcea să arate ca nişte stranii ghirlande cu clopoţei negri, fremătători. De-a lungul călătoriei lor, aceste ghirlande de vinete, dar şi de ardei, puşi de asemenea, la uscat în şiraguri, aveau să le folosească pentru a varia hrana. La fiecare popas, se încălzea o oală mare cu apă în care se aruncau vinetele şi ardeii uscaţi pentru a se rehidrata, după care se scoteau, se umpleau cu carne tocată cu satârul şi puternic condimentată, punându-se din nou la fiert, la foc mic. Astăzi, pentru occidentalul care vizitează Turcia, şiragurile de vinete uscate din bazaruri par o curiozitate. Pentru turci, ele sunt însă amprenta secolelor de migraţie.
GRĂDINILE ŞI LIVEZILE ANATOLIEI
Când au ajuns la capătul lungii lor călătorii şi s-au stabilit în Anatolia, turcii au descoperit plăcerea grădinăritului. Otomanii au adoptat repede specii de usturoi, castraveţi, dovlecei, ceapă, varză, spanac, sfeclă, ridiche, morcov, pătrunjel şi chiar sparanghel. Au descoperit aici şi varietăţi noi de vinete, originare din India şi care veniseră prin Iran.
Legumele erau consumate din abundenţă atât de oamenii simpli, cât şi la Palat. Varietatea şi cantitatea legumelor şi zarzavaturilor de la Palat, descrise în cărţi, era semnificativă. În timpul domniei sultanului Murad a III-lea, într-un singur an (1573-1574) lista de cumpărături indica, între a