Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masacru în Bagdad

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 octombrie 2009 ·

Cel puţin 132 de persoane au fost ucise şi peste 520 rănite, astăzi, într-un dublu atentat cu maşină-capcană, produs în centrul capitalei irakiene, potrivit unui bilanţ furnizat de echipele de pe ambulanţe, relatează AFP. Sursa: Reuters

În jurul orei 10:30 (09:30 ora României), o primă deflagraţie a devastat Ministerul Justiţiei, iar câteva minute mai târziu, o a doua explozie a lovit guvernoratul din Bagdad.

Spitalul al-Karama a primit 49 de morţi şi 333 de răniţi, dintre care numeroase femei şi persoane în vârstă care locuiau în apropierea Ministerului Justiţiei. a declarat un medic. La Centrul Medical, serviciul de urgenţă a primit 30 de morţi şi 200 de morţi, la spitalul Yarmuk opt morţi şi 52 de răniţi, iar la Ibn Nafis trei morţi şi şapte răniţi.

La scurt timp după explozie, mai multe cadavre zăceau pe şoseaua plină de sânge. Membre şi bucăţi de carne erau împrăştiate pe stradă, în timp ce mai multe victime se aflau în maşinile carbonizate, echipele de salvare încercând să le extragă, potrivit unui jurnalist al AFP.

"De ce au făcut asta?, din cauza alegerilor, vor să sfideze Guvernul", se întreabă Mohamed, aşezat pe şosea, cu cămaşa plină de sânge.

La Ministerul Justiţiei, pagubele sunt şi mai mari. Pompierii au amplasat scări pentru a evacua victimele.

Aceste explozii amintesc de cele care au vizat, la 19 august, Ministerul Afacerilor Externe şi pe cel al Finanţelor, soldate cu aproximativ 100 de morţi.

Atacul s-a produs la o zi după ce ambasadorul american la ONU, Susan Rice, şi-a încheiat vizita de două zile în Irak, care a inclus o oprire la Ministerul de Externe, situat în apropiere.

Ştire publicată la ora 11:12 şi actualizată la 16:50.

CITIŢI ŞI:

SUA au pierdut peste 4.000 de militari în Irak

Irak, o tranziţie însângerată

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru un land din Germania: Avertismente de furtuni puternice

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum 33 minute
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum o ora
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 3 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 2 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă, afirmă un consilier al lui Netanyahu

News.ro acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°