Peste 15.000 de credincioşi sunt aşteptaţi astăzi la slujba de închinare la moaştele cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Enoriaşii s-au adunat de ieri pe Dealul Mitropoliei ca să se închine la moaştele a şase sfinţi. Sâmbătă noapte au fost aduse din Grecia şi moaştele Sfântului Vasile cel Mare.
Ceremonia religioasă prilejuită de sărbătoarea Sfântului Dumitru continuă şi astăzi la Patriarhie. Slujbele oficiate de un sobor de peste 300 de prelaţi se vor încheia miercuri, 28 octombrie.
Miile de credincioşi veniţi din toată ţara pentru a se închina la moaştele celor şase sfinţi vor asista astăzi la slujba Sfintei Liturghii oficiate de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în faţa baldachinului unde sunt depuse moaştele. Procesiunea „Calea Sfinţilor”, care a avut loc ieri-dimineaţă de la Catedrala Patriarhală până la Sfânta Cruce de la baza colinei, a purtat moaştele Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Grigorie Teologul, ale Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Grigore de Nyssa.
Prima zi de pelerinaj
Ieri-dimineaţă, la ora 10.00, în Dealul Mitropoliei au participat la slujba de închinare la moaştele cuviosului Dimitrie cel Nou peste 3.000 de credincioşi. Oamenii au venit în Capitală încă de vineri seară, pentru a fi siguri că ajung să atingă racla sfinţilor. Mulţi dintre ei şi-au petrecut cele două nopţi sub cerul liber, bucurându-se de alimentele şi de ceaiurile calde oferite de echipele Crucii Roşii.
Biserica le-a asigurat 450 de paturi la două colegii din Capitală, „Mihai Eminescu“ şi „Ion Creangă“. Până aseară s-au adunat aproximativ 8.000 de credincioşi în Dealul Mitropoliei, potrivit estimărilor Jandarmeriei Capitalei.
„Mâine ne aşteptăm să fie în jur de 15.000 de oameni. Anul aces