Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Primăria se mută în mijlocul aglomeraţiei

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Deoarece actualul sediu din Bulevardul Elisabeta are nevoie de consolidări, consilierii municipali au decis să se mute într-un turn de 14 etaje din sectorul 6. Bucureştenii care au treabă la primărie vor fi nevoiţi să străbată tot oraşul şi să se strecoare printre străzile blocate de lucrările de la Pasajul Basarab.

Timp de trei ani, primăria va funcţiona în Splaiul Independenţei, la numerele 291-293, aproape de căminele studenţeşti din Regie şi de complexul comercial Carrefour Orhideea. Accesul în zonă se face destul de greoi având în vedere că încă se lucrează la Pasajul Basarab, iar accesul pe podul de la Grozăveşti este blocat. De asemenea, circulaţia este închisă pe Splaiul Independenţei, paralel cu Dâmboviţa, la fel şi strada Vasile Milea.

Deşi este la marginea oraşului, noul sediu va costa municipalitatea 2,7 milioane de euro pe an, iar, după trei ani, primăria intenţionează să-l cumpere. În urma contractului de închiriere, municipalitatea va plăti 17,84 de euro pe lună pentru fiecare metru pătrat. Din cei peste 13.000 de metri pătraţi pe care îi are clădirea, vor fi închiriaţi 12.500. Astfel, rezultă o notă de plată de aproximativ 2,7 milioane de euro pe an.

Municipalitatea va trebui să plătească pe lângă chirie şi cheltuielile cu serviciile şi utilităţile, cele de salubrizare, precum şi impozitele şi taxele pe partea de clădire închiriată.

Imobilul este încă în construcţie şi are ca vecini un centru educaţional şi un restaurant. Clădirea aparţine societăţii Iliotomi Grup SRL, firmă al cărei administrator este Antonios Tsesmetzis. Conform datelor înregistrate la Registrul Comerţului, firma are un capital social de 200 de lei, potrivit bilanţului pe anul trecut depus la Ministerul Finanţelor. Firma are datorii totale de 38,63 de milioane de lei, iar pierderile pe anul fiscal 2008 au fost de 4,36 milioane de lei.

Primă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°