Este evident ca Romania trece printr-o recesiune economica deosebita, marcata de puternice contractii, precum cele din trimestrul I si II 2009, de 7,6%, respectiv 8,8%, comparativ cu perioada similara din 2008. Totodata, prognozele specialistilor, inclusiv ale Fondului Monetar International, vizeaza o depreciere economica anuala de peste 8%.
La aceasta adaugam, la finele lunii septembrie, atat cresterea continua a ratei somajului – la 6,9% dupa 15 luni de zile (fapt intalnit doar in anul 1991) – si a carei tendinta vizeaza 10% in 2010, cat si radierea, dizolvarea sau suspendarea a peste 100.000 firme, ambele procese fiind in plina evolutie.
Totodata, sectorul privat din Romania a reusit sa actioneze rapid pentru diminuarea consecintelor recesiunii economice, in primul rand, pentru protejarea intereselor actionariatului majoritar, prin reducerea substantiala a costurilor, prin disponibilizarea a circa 25% din angajati, aruncand greutatile acestora pe umerii unui guvern prins intr-o puternica criza politica ce agraveaza situatia socio-economica din tara.
Pe de alta parte, este evident ca dupa 20 de ani se simte nevoia unor reforme in multe sectoare de activitate, insa, in primul rand, in cel al zonei politice de baza. Acesta este un proces de vointa foarte dificil de realizat, deoarece membrii clasei politice neglijeaza influentele crizei politice asupra unei veritabile recesiuni economice, stiind bine ca privilegiile lor nu vor fi afectate.
Totusi, efectele acestei atitudini periculoase pot genera mari greutati in acordarea sprijinului financiar din partea institutiilor internationale, cu efecte imediate si nedorite asupra riscului de tara si, implicit, asupra sectorului financiar – suportul economiei. In acest caz, piata monetara, dar si pietele de capital autohtone (BVB si Sibex) vor resimti masiv si direct exit-ul investitorilor stra