Fenerbahce Istanbul a câştigat, aseară, derby-ul cu Galatasaray, scor 3-1, după un meci foarte tensionat, plin de incidente. Sursa: Reuters
Oamenii lui Cristophe Daum, care învinseseră, la mijlocul săptămânii trecute, Steaua (1-0, la Bucureşti, în Liga Europa), au fost mai puternici decât marii rivali din Istanbul, Galatasaray, formaţie care demolase (4-1), joia trecută, pe teren propriu, tot în grupele Ligii Europa, pe Dinamo.
Omul meciului a fost brazilianul Alex, care a reuşit o "dublă" pentru Fenerbahce. Hakan Balta a redus din handicap în repriza secundă, îns spaniolul Guiza a jucat rolul "matadorului" pe stadionul "Sukru Sarakoglu", marcând cu călcâiul, ultimul gol al partidei.
Meciul a debutat în cel mai prost fel posibil, mai mulţi jucători încăierându-se la încălzire. Atacantul ceh al lui Galatasaray, Milan Baros, a fost faultat dur în primele minute ale meciului şi a părăsit terenul accidentat. Mai mult, mijlocaşul oaspeţilor, Keita a fost eliminat după ce a primit două cartonaşe galbene - primul pentru că a dus un obiect aruncat din tribună la masa observatorului partidei, iar al doilea pentru că l-a lovit cu pumnul în faţă pe Roberto Carlos. Unul dintre arbitrii partidei s-a ales cu capul spart, după ce a fost lovit de un obiect aruncat de fanii turci.
În urma acestui rezultat, Fenerbahce s-a distanţat, după zece etape, în fruntea Super Ligii din Turcia, având cinci puncte avans faţă de formaţia condusă de Frank Rijkaard, care împarte poziţia secundă cu Bursaspor.
CITIŢI ŞI:
AC Milan, salvată de Nesta
Barcelona lasă Realul în urmă
"Cormoranii" zboară din nou
"El Superclasico", fără învingător
Spectacol la Gelsenkirchen