Adolescenta, fascinată de cultura japoneză şi de hârtia colorată, predă arta plierii hârtiei de aproape un an la Asociaţia Himawari din Iaşi.

CITEŞTE ŞI:

Curs de origami, în aer liber / FOTOGALERIE

Smaranda are o slăbiciune pentru tot ce este japonez, autentic, fie că este vorba despre limbă, vestimentaţie sau arte. În decembrie 2007 s-a înscris la Asociaţia Româno-Japoneză Himawari fără a se gândi că după participarea la cursurile de limbă va ajunge chiar ea să predea o artă.

Era în clasa a IX-a, iar şcoala şi asociaţia nu erau singurele sale ocupaţii, se adăugau chitara şi dezbaterile, aşa că timpul liber era de fapt un timp cât se poate de plin. După fiecare curs de japoneză, profesorul prezenta un nou obiect de origami. „Chiar nu mă descurcam foarte bine la început. Nu prea înţelegeam cum se lucrează. Apoi m-am uitat pe internet şi, când am căutat «origami», mi s-a deschis un nou univers“. Şi a reuşit.

Mai întâi a fost cursant, apoi voluntar şi, din toamna anului trecut i s-a propus un nou statut, cel de profesor. Sempai, în japoneză. De atunci, în fiecare vineri, de la 15.30 la 17.00, eleva de la Naţional se transformă în profesor de origami în faţa unor cursanţi chiar cu 12 ani mai în vârstă. „A fost o singură fată de 14 ani, în rest aveau de la 22 la 28 de ani. Dar erau în regulă, deci nu au apărut probleme“.

Minunile hârtiei colorate

Smaranda-profesorul a lucrat mult la propriile sale abilităţi. A căutat modele, a făcut încercări, a descoperit legături cu alte domenii, precum matematica sau arhitectura. La şcoală, în timpul orelor, atenţia i se furişa sub bancă, acolo unde hârtia colorată prindea noi şi noi forme. „Îmi plac culorile, fie şi tari, şi am descoperit că pe hârtie arată mult mai bine decât pe haine. Combinaţii cu adevărat reuşite în origami arată de-a dreptul ieftine în altă parte