Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VLADIMIR TISMĂNEANU: Dosarele nomenklaturii au devenit accesibile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 octombrie 2009 ·

ÎMPOTRIVA AMNEZIEI. Publicul interesat de studierea regimului comunist din România poate consulta acum documente inedite privind nomenclatura în inventarul Secţiei Organizatorice – „Dosare-Anexe” (1950-1989) din cadrul Fondului C.C. al P.C.R. la Sala de studiu a Arhivelor Naţionale ale României şi on-line.

Una din recomandările Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste a fost accesul liber la arhivele CC al PCR, în special cele legate de cadrele partidului, documente păstrate sub şapte peceţi de către cei prea puţin interesaţi de examinarea obiectivă a adevărului istoric. Salut pe această cale activitatea istoricilor şi arhiviştilor care au realizat acest pas important în direcţia confruntării trecutului totalitar. Menţionez că multe din aceste dosare nu au fost accesibile membrilor şi experţilor Comisiei Prezidenţiale, în pofida intervenţiilor repetate ale Preşedintelui Traian Băsescu. Printre persoanele care apar în aceste documente se numără activişti şi membri ai nomenclaturii comuniste ca: Manea Mănescu, Ilie Verdeţ, Alexandra Sidorovici, Serghei Niconov, Ana Toma, Petre Goncearuc, Alexandru Kiss, Solomon Kohn, Copetin Geza, Vândă Nicolschi, Maxim Berghian, Sara Roller (Zighlbaim), Lenin Alexei, Nicolae Popescu-Doreanu, Eduard Schlesinger, Tudor Avădanei, Vasile Pungan, Ion (Ioan) Iliescu, Ileana Răceanu, Afânase Mederezenco, Vasile Patilineţ, Nicolae Giosan, Adalbert Deutsch, Muslim Kerim, Iulian Ploştinaru, Gheorghe Marusi, Miu Dobrescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Cioară, Lina Ciobanu, Mihai Dulea, Nicolae-Dan Fruntelată, Dumitru Ghişe, Pavel Ţugui, Ion Ardeleanu, Dumitru Popescu, Kovacs Emeric, Ion Vorovenci, Mihai Pleşiţă, Nicolae Chiper, Gherasim Morar, Iuliu Zagorski, Adalbert Pap, Gheorghe Vaida, Ion Gh. Văduva, Ludovic Fazekas, Ivanca Rudenco, lt. col. (Av) Tudor Panait Petcu, cpt. de rang. 1 Iosif Gheorghe P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 48 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 2 ore
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°