Condamnată, astăzi, pentru escrocherie în grup prganizat de un tribunal din Paris, Biserica Scientologică din Franţa a scăpat pentru moment de interdicţie, scrie France Presse. Alain Rosenberg, considerat de justiţie că a stat în spatele asociaţiei spirituale, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 30.000 de euro.
Amenzi uriaşe
Şi nu e tot. Principalele două structuri franceze ale Bisericii, "Celebrity Center" şi librăria "SEL" au de plătit amenzi de 400.000 de euro, respectiv 200.000 de euro. În plus, alţi trei responsabili acuzaţi de escrocherie au primit 10 luni de închisoare cu suspendare, 5.000 de euro amendă până la 18 luni de închisoare cu suspendare şi 20.000 de euro amendă.
Alţi doi scientologi au de plătit amenzi de 1.000 şi 2.000 de euro pentru că s-au dat drept farmacişti.
Biserica Scientologică a anunţat că va face apel. Procesul însă are anumite riscuri - interzicerea anumitor activităţi în Franaţ. Judecătorii spun că cei şase membri ai Bisericii Scientologice că au profitat şi au luat zeci de mii de euro de la patru foşti adepţi.
Adepţi înşelaţi
Scandalul a început după ce o femeie a depus o plângere acum aproape 10 ani, în 1998. Abordată de scientologi pentru un test gratuit al personalităţii a sfârşit prin a chelui 20.000 de euro pe cursuri de comunicare, cărţi ori medicamente.
Considerată drept religie în Statele Unite, mişcarea fondată în 1954 de scriitorul american de science-fiction Ron Hubbard a fost clasată printre secte în Franţa, într-un raport întocmit de parlament în 1995. Documentul nu a mai fost actualizat de atunci.
Afacere veche
Nu este prima oară când Biserica Scientologică e în faţa justiţiei în Franţa. Dacă în alte ţări europene este recunoscută, aici mai stârneşte înc