Fondul Monetar Internaţional a convenit cu autorităţile de la Chişinău asupra unui împrumut pe trei ani în valoare de 590 de milioane de dolari. Acordul ar urma să fie aprobat la începutul anului viitor de conducerea FMI, se arată într-un comunicat oficial al acestei instituţii financiare.
Fondul Monetar Internaţional a convenit cu autorităţile de la Chişinău asupra unui împrumut pe trei ani în valoare de 590 de milioane de dolari.
Acordul ar urma să fie aprobat la începutul anului viitor de conducerea FMI, se arată într-un comunicat oficial al acestei instituţii financiare.
Economia Moldovei a fost grav afectată de recesiunea internaţională. În prima jumătate a acestui an, Produsul Intern Brut s-a contractat cu 8 la sută, iar exporturile au scăzut cu 36 la sută.
Totodată, sărăcia şi şomajul sunt în creştere, potrivit comunicatului Fondului.
Obiectivele principale ale programului convenit cu FMI sunt susţinerea stabilizării macroeconomice, recuperarea economică şi majorarea cheltuielilor sociale pentru a proteja categoriile sărace ale populaţiei în perioada 2010-2012.
Pe de altă parte, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană vor susţine Republica Moldova în procesul de reformă şi în combaterea efectelor crizei economice şi financiare. Este concluzia unei întâlniri la nivel înalt între secretarul general al Consiliului Europei şi preşedinţia suedeză a Uniunii Europene, întânire organizată la Luxemburg.
În acest context, Comisia Europeană a anunţat o vizită la Chişinău a comisarului european pentru afaceri externe, Benita Ferrero Waldner. Aceasta se va afla în Republica Moldova luna viitoare cu principalul mesaj că Bruxellesul susţine progresele democratice din ultima perioadă.
Fondul Monetar Internaţional a convenit cu autorităţile de la Chişinău asupra unui împrumut pe trei ani în valoare de 590 de milioane de dolari. Acord