Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI incearca sa-si gaseasca rolul dupa trecerea crizei

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 28 octombrie 2009 ·

Seful Fondului Monetar International (FMI) Dominique Strauss-Kahn incearca sa capteze in continuare atentia asupra institutiei pe care o conduce, chiar daca economia mondiala se indreapta cu pasi inceti, dar siguri catre iesirea din recesiune.

Strauss-Kahn vrea sa transforme creditorul international intr-un fond de asigurari la care guvernele sa poata avea acces in vremuri economice tulburi, potrivit declaratiilor sale. Astfel, rolul FMI ar putea fi extins dincolo de functia sa actuala, aceea de a furniza credite statelor cu probleme.

O parte dintre cei 186 de membri ai FMI nu sunt inca pregatiti sa ii delege institutiei asemenea atributii, in conditiile in care FMI pare a fi controlat majoritar doar de statele dezvoltate.

"Este foarte bine ca Strauss-Kahn incearca sa argumenteze ca acesta este rolul pe care FMI ar trebui sa-l joace", considera Ngaire Woods, profesor de economie politica internationala la Oxford University. "Dar obstacolele pe care FMI le intampina pentru a deveni un creditor de incredere sunt mari", mai spune Woods.

In plina criza financiara, FMI a ajutat o serie de state sa revina la linia de plutire, iar acum, odata ce intreaga economie mondiala da semnale de resuscitare, Strauss-Kahn sustine ca un fond central cu lichiditati de 1.000 mld. dolari ar putea preveni dezechilibrele mondiale ce au alimentat actuala criza. Astfel, guvernele s-ar simti mai putin presate sa isi construiasca rezerve valutare in perioadele de avans economic, cu ajutorul carora sa se protejeze pe timp de criza.

Daca va avea succes, strategia lui Strauss-Kahn ar putea incetini si achizitiile de valori mobiliare denominate in dolari americani, care au tinut dobanzile la niveluri extrem de reduse in intreaga lume, contribuind la declansarea crizei.

"FMI este tras la raspundere de 'actionarii' majoritari si asta va fi o problema majora" pentru

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 30 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Marcel Ciolacu, despre audierea lui Florian Coldea la DNA: „Îmi doresc să nu mai trăim ce am trăit”

Adevarul acum 51 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea şi fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, sunt audiaţi joi de mai multe ore, la DNA.

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 7 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°