Directoarea generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, a declarat, astăzi, că a fost primită de liderul cubanez Fidel Castro, care era "într-o formă strălucită", potrivit AFP. "Am avut o conversaţie lungă, de peste două ore. Are un aer foarte dinamic", a declarat Chan, aflată într-o vizită oficială la Havana.
După discuţia ce a vizat măsurile de prevenire a gripei H1N1 şi problemele de mediu din lume, Fidel a însoţit-o afară, şi a mers destul de mult. "Este foarte puternic. Eu sunt mai tânără decât el, dar mă simţeam obosită. El nu", a mai spus Chan.
Fidel Castro, în vârstă de 83 de ani, a cedat puterea, în 2006, fratelui său Raul, după ce a suferit o operaţie la intestine. Despre starea sa de sănătate, clasată drept secret de stat, se speculează des.
Părintele revoluţiei din 1959, Castro nu a mai apărut în public de când s-a îmbolnăvit, dar continuă să influenţeze politica ţării şi pe cea mondială prin articolele pe care le publică şi primind diverşi şefi de state.
CITIŢI ŞI:
Sora "răzbunătoare" a fraţilor Castro
Fidel Castro îl laudă pe Obama