Incredibil cît de vizibili sînt păcălicii azi în spaţiul public. Toţi am jucat acest joc cînd eram mici. Cea mai de groază fază era să rămîi cu această carte pierzătoare. Nu credeam că, la maturitate, cineva se poate juca „de-adevăratelea“ cu noi acest joc al copilăriei. Traian Băsescu, mare pokerist şi autor de cacialmale politice, l-a aruncat în spaţiul public pe Croitoru, păcăliciul din serviciul prezidenţial. Cîte datorii să ai, ca om, ca funcţie sau grad, să-ţi iei rolul în serios şi să mai şi mergi în faţa Parlamentului cu un guvern de dinainte căzut? Majoritatea miniştrilor sînt din echipajul Boc, naufragiat în Parlament, prin Moţiunea de cenzură, căzută asupră-i ca o torpilă. Acum, individul cu pulovăr, chiar dacă ştie că nu are nici o şansă de a i se vota jucăria, poreclită Cabinet, insistă. Trimite listacii săi la audieri. Se face că plouă. Partidele parlamentare l-au trimis la plimbare. El se ambiţionează să joace cartea pierzătoare. Şi să-i mai tîrască şi pe alţii într-un „Popa Prostu’“ de rîsul lumii. Dacă miniştrii portocalii au acceptat poziţiile de loser-i, fiind cu o bucată de carnet de partid în buzunar şi una felie de dosar pe masa prezidenţială, greu de înţeles sînt cei noi care s-au lăsat tîrîţi în cursa cu şoareci a lui Traian Băsescu, a cărui „afecţiune“ pentru slugi e proverbială. Ştie să-şi bată joc cu autoritate şi dispreţ sublim. Privind un astfel de individ, te întrebi oare care e dimensiunea umană a ridicolului. Cîte datorii să ai ca să accepţi să joci rolul păcăliciului? Oare cum îl privesc vecinii, familia, prietenii pe un astfel de individ? Mai poate fi propus în vreo funcţie de conducere sau cariera sa se încheie înainte de a începe? Sau poate pleacă în vreo poziţie a statului român de nu mai auzi de el. Oricum, omul nu are scrupule. Pînă şi slugile au decenţa lor. Pe faţa sa nu i s-a putut citi nici o umbră a ruşinii. A regre