Recunoasterea unei personalitati, indiferent de domeniu, vine din pacate doar dupa trecerea ei in nefiinta, cand toti se inghesuie sa spuna cat de bine au cunoscut-o.
Am sa ma opresc asupra maestrului Gheorghe Dinica, care-si duce suferinta intr-un pat din spitalul Floreasca din Bucuresti. Unul dintre actorii in viata cu cele mai multe roluri in filmele romanesti, de-adreptul memorabile: Stanica Ratiu (Felix si Otilia), Nae (De ce trag clopotele Mitica ?), Vasile Potop (Patul conjugal) sau Pavel Puiut (Filantropica), sunt doar cateva din personajele caruia Maestrul Dinica le-a dat viata pe pelicula, dar si roluri memorabile in teatru cum ar fi Cadir sau Nae Catavencu. De ce trebuie sa suferim o noua drama cand un nume mare al scenei romanesti incepe sa se clatine biologic, dupa o lunga si prodigioasa cariera?
Din pacate aceeasi drama au trait-o si targumuresenii care l-au pierdut pe Fiscu, plecat prea devreme spre alte roluri. Uneori lipsa valorilor actuale o simtim mult mai puternic doar atunci cand nu mai avem la ce ne raporta. Pot oare generatiile tinere sa se ridice, macar la un nivel acceptabil fata de cei care au reprezentat ceva? Ma indoiesc ca da, datele problemelor sunt acum cu totul altele, studentul deja in primul an se crede ba medic, ba inginer sau mai rau, actor. Cine vine din urma? Cine ne va rupe de toata convulsia sociala si ne va aduce un suras prin prestanta scenica?
Deschideti televizorul si veti gasi poate un raspuns, care din pacate este negativ. Deocamdata suntem in plin sezon al campionatului national de promisiuni electorale, unde discursurile repetate te duc cu gandul la titlul unui binecunoscut film romanesc, “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”. Vizionare placuta in continuare!
Recunoasterea unei personalitati, indiferent de domeniu, vine din pacate doar dupa trecerea ei in nefiinta, cand toti se inghesuie s