COTOIU FLORENTINA, psiholog clinician principal
SPITALUL DE PSIHIATRIE BRAILA
"COPILUL MEU NU VORBESTE"
Una dintre cele mai frecvente plangeri ale parintilor este aceea ca puiul lor ( de 2-3 ani, cel mai adesea) nu vorbeste; mamele si tatii asteapta cu nerabdare momentul in care copiii lor ii vor striga, in care se vor amuza din cauza cuvintelor rostite nostim de cei mici si in final vor ajunge sa se inteleaga cu ei, sa comunice mai complex decat pana atunci. Intre copil si parinte exista schimburi de informatii inca de la nastere (si dupa unele teorii din ce in ce mai solide chiar inainte de nastere). Plansul, atingerile, vocile, mimica, gesturile, etc.sunt moduri dee a comunica cu copilul inca inainte de aparitia limbajului. Cei mici incep sa scoata sunete, chiote, sa gangureasca, apare apoi lalatiunea, silabele cu sens, cuvintele, propozitiile, etc. Primele cuvinte apar in jurul varstei de 1 an dar fiecare copuil are ritmul sau de dezvoltare; unul vorbeste inainte de un an, altul dupa 2 ani, uneori chiar 3, fara sa insemne ca sunt copii intarziati la minte. Unii parinti se ingrijoreaza pentru "tacerea" prelungita a copilului lor, altii nu-si fac probleme, mai ales daca in familie exista rude care au vorbit mai tarziu.
Uneori, insa, parintii constata ca baietelul sau fetita fie au pronuntat cateva cuvinte si s-au oprit, fie nu au scos nici un cuvant pana la 2-3 ani. Mai ales mamele observa ca nu prea-si inteleg copilul si se sperie, intuiesc ca ceva nu e in ordine. Teama cea mare este provocata de suspectarea unui "autism infanti" sau a unei tulburari din spectrul autist. Acestea sunt un grup de tulburari ale dezvoltarii copilului destul de greu si de costisitor de tratat si ameliorat si care s-au inmultit in ultimii ani. Cu cat este descoperit mai devreme cu atat tratamentele si terapiile specifice de recu