La 35 de ani, doctorandul este directorul Fundaţiei Culturale „Timpul“, al revistei omonime, al Editurii T şi secretar de redacţie al unei publicaţii de specialitate.
Este un tânăr neobosit, mereu implicat în programe culturale şi de cercetare. Din 1998, de când a intrat în redacţia revistei „Timpul“, adică din momentul în care acesteia i s-a sistat finanţarea, Gabriel Cucuteanu se luptă în fiecare an să obţină fonduri pentru publicaţie.
El şi Liviu Antonesei pun bazele Fundaţiei Culturale „Timpul“ doi ani mai târziu şi preiau editarea revistei omonime. A urmat, în 2003, şi Editura T, specializată în publicarea scriitorilor tineri. O vreme s-au derulat Serile „Timpul“, în cadrul cărora se făcea prezentarea numărului nou al revistei, lansări de carte, recitaluri muzicale etc.
Alături de Adi Aftene, şi sub egida fundaţiei pe care o conduce, Gabriel Cucuteanu susţine Festivalul de Teatru EuroArt, care a avut deja trei ediţii. În decembrie 2008, echipa fundaţiei a desfăşurat şi prima ediţie a „Galei Jurnalismului Cultural“. Şi acestea nu sunt decât cele mai importante proiecte.
Este un cercetător creativ în marketing
După experienţa dobândită la „Timpul“, Gabriel Cucuteanu a simţit nevoia să se extindă şi în domeniul în care şi-a urmat studiile universitare. Găsind susţinere din partea unor profesori de la FEAA, doctorandul a susţinut înfiinţarea unei publicaţii economice şi a ajuns secretar de redacţie al „Review of Economic & Business Studies“, unde redactor-şef este profesorul doctor Ion Pohoaţă, revistă academică, editată în engleză, aflată acum la al treilea număr, dedicat chiar crizei economice globale.
„REBS doreşte să faciliteze exprimarea unor perspective variate asupra domeniului afacerilor şi relaţiei între societate şi lumea afacerilor“, afirmă Gabriel Cucuteanu.
Teza de doctorat, care extinde linia de cercetare a lucr