EXISTĂ oameni care nu pot suferi ceapa prăjită sub nici o formă. Nici în supe, nici în sosuri, nici moviliţă pe un biftec în sânge. Nu am nici un drept să-i iau peste picior: or fi având motive din copilărie să nu agreeze ingredientul, or fi având probleme cu sucul gastric sau cine mai ştie cu ce, fapt este că ei nu-l pot suferi şi fac o mare prostie cei care încearcă să li-l bage pe gât. Şi fiind aceşti ceapofobi puţini numeric nu e de mirare că bucătarii lumii continuă să prăjescă de mama focului numita legumă.
Există în cercul de prieteni şi cunoscuţi ai oricărui cetăţean câte un individ-doi pe care cetăţeanul respectiv nu-i poate înghiţi. Fie din cauza că sunt pisălogi, fie că sunt lingăi sau bârfitori. Şi pe care cetăţeanul îi dă afară pe uşă, ca să se pomenească cu ei intrând pe fereastră.
Şi nu are ce le face, buna creştere nu-i permite să le dea cu bâta în cap. Încearcă pur şi simplu să-i ignore, deşi vede clar că pe lume numărul pisălogilor, al lingăilor şi bârfitorilor nu scade şi că e o naivitate să le declari război...
Nu sunt nici legumofob, nici mizantrop, sunt un simplu om al literelor, om care, la un moment dat, a luat seama că nu doar ceapa şi impostorii îţi pot fi duşmani. De la o vreme duşmani îţi pot fi şi... cuvintele.
Şi primul cuvânt care m-a scos din pepeni a fost, fireşte, ADRENALINA....
Cu ce a păcătuit acest cuvânt - denumire a hormonului produs de glandele suprarenale - că m-a obligat să-l urăsc?
Cuvântul, la drept vorbind, n-a păcătuit cu nimic. Dar încercaţi într-o zi să număraţi de câte zeci de ori este pomenit pe toate canalele şi la toate posturile de radio. Şi în ce contexte! Un fotbalist a marcat un gol: adrenalină. Un student a picat un examen: adrenalină. Un tractorist bea o bere: adrenalină. O precupeaţă şi-a vândut castraveţii... Un poliţist era c
