S-a dus sfârşitul de săptămână şi acum, în zi de luni, deja nu mai am ce pune pe masă. Ciorbă mai am pentru trei zile, dar n-are a face! Încep a crea scenarii privind folosirea resturilor din frigider. Aştept să se termine programul şi să pornesc într-o raită prin magazine. La 14:30, am rupt poarta. Am avut noroc să prind imediat o maşină şi am ajuns la primul magazin. L-am inspectat rapid. Nimic. Nici nu-mi făceam iluzii. Am plecat la piaţă ştiind sigur că, dacă nu găsesc nimic la primul magazin, nici la celelalte, de-a lungul traseului, nu era nimic.
La piaţă, patru tarabe cu zarzavaturi, sfeclă roşie, câteva grămăjoare cu cepe, un ţăran cu praz şi o femeie cu o sacoşică mică din care se zăreau boabe de fasole şi patru verze frumoase. Pe astea le-am trecut pe răboj în minte. Am intrat prin magazine. În general nu aveai ce cumpăra. Am găsit la o alimentară nişte macrou afumat. Am luat trei bucăţi, ca să pregătesc ceva pentru pachet şi masa de dimineaţă. Ştiam ce, aşa că m-am liniştit din punct de vedere al "cârâielii din zori". Măcelăriile erau goale. Pardon! Cu varza pe răboj, mi-a venit ideea să cumpăr două kilograme de untură. La o măcelărie avea, cât mai la vedere, un calup imens de untură foarte frumoasă. Am cerut un kilogram, pe care l-am mirosit bine, după ce mi l-a dat (altfel nu mă lăsa să-l miros) şi, pentru că am fost mulţumită de rezultat, am mai cumpărat un kilogram. Măcelarul s-a uitat urât la mine şi mi-a zis: "Da, de ce n-ai cerut două din prima?". În timp ce îndesa untura, cu oftică, în sacoşă, de parcă ar fi făcut cine ştie ce efort, i-am zis mijind ochii: "Păi, dacă te rugam să-mi pui separat un kil şi un kil, n-ai fi vrut să mă serveşti! Este?", şi l-am lăsat să spumege. M-am dus la femeia cu verzele şi le-am cumpărat pe toate patru. Am luat şi o cutie cu pastă de roşii bulgărească şi m-am întors acasă devreme şi cu marfă bună.
@
