Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988) Printre tot mai numeroasele – şi binevenitele – operaţiuni de scoatere la lumină a scheletelor de „chiaburi“, „trădători“ şi „duşmani ai poporului“ împuşcaţi în ceafă şi îngropaţi în câmp, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) îşi face timp să mai publice şi câte o carte. Şi ne oferă lucrări esenţiale, temeinic documentate, în care descoperim grozăvia celor 45 de ani de „ciumă roşie“.
Recent a apărut „Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor“ (Editura Polirom, 2009), volumul 1 („Aparatul central“) - o lucrare enciclopedică, semnată de trei tineri cercetători, Mihai Burcea, Marius Stan şi Mihail Bumbeş.
În cele peste 500 de pagini este radiografiat universul concentraţionar românesc, văzut dintr-un unghi neabordat până acum: gardienii. Sunt trecute în revistă toate categoriile de personal, de la paznici la directorii de puşcării.
Aflăm astfel că profesia de bază a căpitanului Dinică Niţă Gheorghe, la încadrarea în Ministerul de Interne, era una predestinată: turnător. Sau că „tovarăşul Alexoaie Gh. Ioan, născut în 1926 în comuna Storojineţ, URSS, a absolvit cursurile facultăţii muncitoreşti din Bucureşti în 1956“, de aceea primeşte o diplomă care-i „acordă dreptul de a urma cursurile instituţiilor de învăţământ superior“. Cei vârstnici îşi amintesc: „facultatea muncitorească“ era metoda bolşevică de a da diplomă oricărui analfabet.
Dar, mai ales, iată un extras din Jurământul rostit de maiorul Laie Dumitru, în 1962, la intrarea în Securitate: „Jur să urăsc din adâncul fiinţei mele pe toţi duşmanii Patriei şi ai poporului muncitor! (...) Dacă voi călca jurământul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Populare Rom
