SC Condorii Şulţ SRL, firma prahoveană care s-a ocupat de asfaltarea oraşului Năvodari şi care a dat în judecată administraţia locală a oraşului pentru neplata sumelor pe care susţine că le-ar mai avea de primit, pare să se certe, pe rând, cu toţi partenerii de afaceri şi nu numai. Printre cei alături de care societatea prahoveană a ajuns în instanţă se numără şi Autoritatea Rutieră Română, dar şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA. Totodată, reprezentanţii firmei prahovene nu s-au adresat numai instanţei, ci şi Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a declarat ieri, întrebat de litigiul pe care instituţia pe care o conduce îl care cu Condorii Şulţ, că firma prahoveană a avut probleme cu mai mulţi dintre partenerii săi de afaceri pe care, ulterior, i-a dat în judecată. Investigaţiile au scos la iveală faptul că SC Condorii Şulţ SRL a dat în judecată Autoritatea Rutieră Română. Dosarul, al cărui obiect este o plângere contravenţională, are numărul 23553/212/2008 şi a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa. Ulterior, pe rolul Curţii de Apel Constanţa a ajuns un litigiu între CN Administraţia Porturilor Maritime SA şi SC Condorii Şulţ SRL. Dosarul 507/36/2009 a fost înregistrat pe 13 aprilie 2009 şi este vorba despre un litigiu privind achiziţiile publice. Condorii Şulţ s-a judecat, însă, şi cu Primăria Comunei Limanu, în proces intervenind şi SC Tehnologica Radion SRL. În luna iulie a acestui an, SC Uranus Pluton SRL s-a adresat Tribunalului Constanţa, solicitând să se emită o somaţie de plată către SC Condorii Şulţ SRL. Instanţa le-a dat dreptate celor de la Uranus Pluton şi a somat Condorii Şulţ să-şi achite debitul. Concret, era vorba despre 192.863,77 de lei, reprezentând contravaloare marfă, 34.270 de lei - penalităţi de întârziere calculate de la scadenţa fiecărei facturi şi