Criza politică actuală reprezintă, în parte, eşecul sistemului de vot uninominal adoptat toamna trecută.
Teoria „Votăm oameni, nu liste” se dovedeşte eronată din mai multe motive. În primul rând, vedem cu toţii, ţara este administrată de partide, adică de liste. Guvernul se naşte, funcţionează şi moare după o logică nenominală. Partidul, în definitiv o listă de nominali, propune, votează şi adoptă un guvern. Personalităţi tari, de genul lui Klaus Johannis, nu au nicio şansă în faţa listelor.
Degeaba ne-am amăgit că, vezi Doamne, votăm „omul”, când respectivul va exprima pe toată durata mandatului său interesele partidului şi nu pe cele ale electorilor din propriul colegiu. Dacă tot ne reprezintă, de ce nu s-a apucat niciun parlamentar să facă un referendum, sondaj sau măcar o consultare în colegiul său şi să-i întrebe pe alegători care este guvernul pe care şi-l doresc? Pentru că lista i-ar fi exclus, în caz că opinia pe care o reprezentau nu ar fi fost în direcţia interesului de partid.
Apoi, votul uninominal se traduce prin intrarea în parlament a unor oameni care au puţin de-a face cu genul de politică promis. Independenţă, gândire liberă, eficienţă, stabilitate. Ni se spunea că votând oameni vom obţine o „linie directă” cu decizia politică. O promisiune neonorată de vreme ce 100% dintre colegiile electorale din România au nevoie de un guvern care să semneze ordinele de plată pentru pensii şi salarii.
L-am văzut pe parlamentarul Cristian Ţopescu la televizor refuzând să răspundă întrebărilor cu privire la guvernare, asumându-şi deschis lipsa de competenţă. Listele de candidaţi erau hulite pentru că aduceau în parlament non-valori. Ei bine, votul uninominal n-a schimbat acest lucru.
Îndrăznesc să spun că mulţi parlamentari au fost aleşi pentru că au avut suficienţi bani de campanie şi susţinere politi