Mircea Mihăieş: „Mai mulţi forumişti mă somează să încetez atacurile la adresa lui Crin Antonescu. Le fac pe voie, deşi am motive personale de răfuială cu liberalii.”

Începând cu 1990, am fost un susţinător al acestui partid şi până în 2004 am votat mereu lista liberală. Consider că liberalismul - desigur, nu cel de extracţie quintusiano-patriciană - e forma cea mai acceptabilă de manifestare a politicului.

Pe de altă parte, cedările, pactizările, culminând cu trădarea neruşinată a perioadei Tăriceanu au arătat că partidul a intrat pe mâna unor indivizi a căror natură primară e mişculaţia şi idealul suprem căpătuiala. Aşa s-a ajuns la alianţa naturală între pesedei şi liberali, adepţii aceluiaşi stil al nesimţirii şi odioşeniei politice. Furia mea antiliberală îşi are, aşadar, originile în frustrare, în dezamăgire, în constatarea că uzurpatorii unei mari idei politice se mulţumesc să fie echipa de rezervă a lui Ion Iliescu.

Să-l lăsăm, deci, pe Crin Antonescu să-şi ducă planurile la îndeplinire şi poate că în doi-trei ani PNL-ul va fi livrat la proţap nesătuilor pesedei. Abia după aceea se va putea vorbi de apariţia unui adevărat partid liberal, cu oameni noi, dinamici, întreprinzători, care să fie piloni ai statului, şi nu mulgători destoinici la ţâţa bugetului. O fi având Crin costume asortate la cravată, dar felul în care l-a încălecat Geoană în penibila „afacere Johannis” îl califică pentru un binemeritat titlu de „Prostănac II”.

Să te încăpăţânezi să spui că mergi cu Johannis ca premier şi după alegerile prezidenţiale înseamnă să nu dai doi bani pe oamenii din propriul partid. Mârâielile ce se aud deja prin PNL anunţă zile negre pentru cel mai de stânga dintre stângiştii liberali. Nu numai că şi-a jignit subordonaţii, recunoscând că nu pot oferi un premier competitiv, dar persistă în inepţii de parc-ar fi făcut