Militarii au câştigat finala Cupei României. Contestat de bucureşteni, arbitrul Horaţiu Bărgăunaş a fost apreciat recent de observatorul IRB. Finala Cupei României a încheiat cel mai lung sezon intern din istoria rugby-ului românesc. Până la primăvară rugbyştii vor sta la gura sobei, însă poveştile lor au un gust amar. În 2013, rugby-ul românesc îşi va sărbători centenarul. Ocazie cu care poveştile sale, cele frumoase sau nu, vor fi trecute în revistă. Eu vă voi spune două dintre ele.
În urmă cu ani, să fie 15, 20 sau mai bine, echipa de rugby Steaua juca un meci de campionat pe terenul din Ghencea. La un moment dat, un jucător roş-albastru a comis o infracţiune. Şi judecătorul de margine a pus steagul. Arbitrul de centru a venit, a discutat cu „tuşierul“, iar apoi l-a sancţionat pe vinovat. Nimic neobişnuit până acum, veţi spune.
Da, însă nu vă grăbiţi să trageţi concluzii pripite. Staţi să aflaţi toate amănuntele. Ei bine, pe judecătorul de margine care semnalizase infracţiunea îl chema Cristi Rădulescu, iar pe jucătorul vinovat Alexandru Rădulescu. Adică unchi şi nepot. În plus, de parcă nu ar fi de ajuns, antrenorul Stelei, echipa sancţionată atunci, se numea Theodor Rădulescu şi era fratele judecătorului de margine şi tatăl jucătorului penalizat.
Presa vremii a menţionat acea întâmplare, evidenţiind faptul că numai în rugby se pot produce astfel de fapte deosebite, în care oameni înrudiţi între ei să uite timp de 80 de minute că principiile acestui sport sunt mai presus de interesele lor. Nu întâmplător Cristi Rădulescu, după ce s-a lăsat de arbitraj, s-a apucat de antrenorat, promovând pe Callatis Mangalia în prima ligă.
Nu întâmplător, Theodor Rădulescu a fost antrenorul cu care România a obţinut ultimele mari victorii în deplasare cu Ţara Galilor, Franţa şi Italia. Şi deloc întâmplător, iertaţi-mi repet
