Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila:Criminalul surdomut ar putea ajunge într-un ospiciu

Publicat in Adevarul, luni 2 noiembrie 2009 ·

Mihai Negoiţă a fost transferat la Penitenciarul Jilava, ca medicii să spună dacă a comis crima cu discernământ

Autorul crimei oribile din sediul Asociaţiei Surzilor, Mihai Negoiţă, ar putea scăpa nepedepsit, dacă medicii legişti de la INML Bucureşti vor constata că a comis asasinatul fără a avea discernământ.

Dacă se constată că este bolnav psihic, Negoiţă poate scăpa cu o internare la Săpoca din Buzău sau la Socola din Iaşi. Nu ar fi primul criminal periculos bolnav cu capul.

Stivensen Băncuţă, asasinul de la Millenium, a fost catalogat bolnav pshic şi internat la Săpoca, în urmă cu câţiva ani. Deocamdată, Negoiţă a fost transferat la Jilava.

„Autorul omorului comis în scop de jaf, în august 2009, a fost transferat la Penitenciarul Jilava, pentru a fi supus unei expertize psihiatrice. Cercetările sunt aproape de final. Ancheta noastră depinde, însă, de expertiza efectuată de o comisie a Institutului Naţional de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici” din Bucureşti”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Marinela Coşniţă.

Dacă membrii comisiei consideră că, în momentul săvârşirii faptei, inculpatul a acţionat fără discernământ, atunci ei pot dispune anchetatorilor scoaterea acestuia de sub urmărire penală.

Reamintim un caz similar: Stivensen Băncuţă, autorul crimei de la discoteca Millenium, cel care, în urmă cu câţiva ani, l-a înjunghiat pe Lucian Pandrea, nepotul lui Haret (Buricea), a fost scos bolnav. Actul medico-legal a fost semnat de şapte medici.

Crimă cu zeci de lovituri

Pe de altă parte, bănuielile anchetatorilor, în legătură cu posibilele probleme psihice ale lui Negoiţă, sunt pe deplin întemeiate. Criminalul s-a comportat ciudat în Arest, era vesel şi dezinvolt.

Deşi nu a recunoscut de la început crima, n-a contestat nicio clipă mandatul de arestare preventivă, deşi avea acest drept

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 31 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 45 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 30 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°