În urma materialului „Mihai Daraban îl scapă de criză pe Costea de la ABC Val", apărut în cotidianul nostru vineri, 30 octombrie a.c., Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură, prin vocea preşedintelui Mihai Daraban, ne-a trimis un drept la replică. Spicuim în continuare din documentul trimis de CCINA, cu menţiunea că acuzaţiile lui Daraban, cum că materialul ar insinua că licitaţia ar fi fost lipsită de legalitate, sunt nefondate.
„Atribuirea contractului de execuţie firmei RO-MAT CONSTRUCT SRL s-a făcut cu respectarea strictă a prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, fapt dovedit prin neînregistrarea nici unei contestaţii la procedura de licitaţie. Preţul ofertat de antreprenor la data licitaţiei a fost de 229.000 euro şi includea o cotă de cheltuieli indirecte de 4% şi o cotă de profit de doar 3%, cu mult sub cotele medii practicate pe piaţa construcţiilor. În derularea contractului, a fost respectat întocmai devizul ofertă iniţial, în ceea ce priveşte cantităţile, preţurile şi cotele aplicate. Suplimentarea valorii iniţiale a contractului a survenit deoarece unele elemente nu au fost prevăzute iniţial prin proiect (...). Pentru toate aceste modificări ale proiectului tehnic şi respectiv ale contractului de lucrări au fost obţinute aprobări, din partea BRCT Călăraşi, organismul intermediar, precum şi de la Autoritatea contractantă, conform clauzelor contractului de grant. Ultima suplimentare a contractului de lucrări efectuată în data de 29.10.2009 este în suma de 4.487 euro şi se referă la «Montarea de rulouri de protecţie a golurilor de uşi şi de ferestre de pe faţada sudică, cu cutii aparente şi acţionare manuală, care să permită închiderea facilă a acestora la terminarea programului». Acest element constructiv nu a fost prevăzut iniţial prin proiect, dar s-a dovedit necesar, deoarece la două zile de la montarea geamurilor exter