Mesajul a fost trimis. Multumesc!

500 de politisti au fost angrenati in actiunea denumita „Constanta in siguranta”

Publicat in Ziua Constanta, luni 2 noiembrie 2009 ·

500 de poliţişti au fost angrenaţi în acţiunea denumită „Constanţa în siguranţă”

În vederea asigurării unui climat de siguranţă civică şi a diminuării riscului rutier şi a fenomenului infracţional, în noaptea de 01/02.11.2009, pe raza judeţului Constanţa, 500 de poliţişti au organizat şi desfăşurat acţiuni preventiv-reactive, la care au participat efective de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au verificat 235 unităţi de alimentaţie publică, 125 de societăţi comerciale, 22 case de schimb valutar, 2.845 de autovehicule depistate în trafic, au legitimat 3.311 de persoane şi au testat cu aparatul etilotest 239 conducători auto.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 39 infracţiuni, au aplicat 852 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 128.895 lei şi au reţinut în vederea suspendării 44 de permise de conducere şi 77 certificate de înmatriculare.

Exemple :

În ziua de 01.11.2009, ora 13:25, poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112, despre faptul că, din incinta unui pavilion expoziţional, de pe b-dul Mamaia, o persoană a sustras o haină din blană de nurcă dintr-un stand de prezentare.

Echipajul de poliţie ce s-a deplasat la faţa locului a identificat suspectul de comiterea faptei în persoana lui M. NIAT, de 37 ani, din Constanţa. Prejudiciul, în valoare de 11.000 lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind cercetat în stare de libertate.

Poliţiştii Secţiei 1 cercetează în stare de libertate pe P. Iumit, de 22 ani, din Constanţa, care, în ziua de 01.11.2009, ora 20:00, a condus un autoturism pe strada Vasil

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 2 ore
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 48 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

RĂZBOI în Ucraina, ziua 829: Volodimir Zelenski salută „un pas înainte” după acordul SUA pentru atacuri în Rusia

Gandul acum 29 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri „un pas înainte” după unda verde, sub anumite condiţii, dată de Statele Unite pentru utilizarea armelor sale împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, relatează AFP. „Este un pas înainte

Cristiano Ronaldo, în lacrimi după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui - VIDEO

News.ro acum 48 minute
Cristiano Ronaldo a fost de neconsolat după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui Arabiei Saudite, la lovituri de departajare, în faţa formaţiei Al-Hilal. Portughezul a stat mulă vreme, plângând, întins pe teren, în ciuda faptului că a fost con

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 48 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

LIVE Război în Ucraina - ziua 829. Atac rusesc de proporții asupra sistemului energetic ucrainean / Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini” / Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda

HotNews acum 49 minute
Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 829 - LIVE pe HotNews.ro: 10:00Rusia a lansat sâmbătă dimineață un val de rachete și drone care au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei, transmite Reuters. R

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°