Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost bursier la Londra

Publicat in Jurnalul, luni 2 noiembrie 2009 ·

Violistul Liviu Cernat, întors de la Royal Academy of Music : "Chiar dacă talentul meu a fost recunoscut, nu a fost uşor să fiu român în Anglia"

Dan Liviu Cernat este un tânăr violist care a absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia în urmă cu şase ani. Destinul şi talentul i-au purtat paşii la diferite concursuri şi olimpiade naţionale. Un astfel de eveniment avea să îi marcheze existenţa, ajungând la Londra, unde a reuşit să impresioneze pe toată lumea.

La cei 25 de ani ai săi, Liviu Cernat a obţinut numeroase premii întâi la olimpiadele şi concursurile naţionale de muzică, iar în anul 2001 a fost delegat al României, în calitate de muzician, la a 17-a Sesiune a Parlamentului Tinerilor Europei. Tânărul violist a susţinut recitaluri în România, Suedia, Germania şi Anglia, recitalul de debut la Londra fiind în St. Dunstant in the West, urmat apoi de un altul, în cadrul zilei deschise a corzilor la Royal Academy of Music. Este colaborator al South Bank Sinfonia şi a mai susţinut concerte de muzică de cameră în oraşe din Anglia şi Scoţia. A câştigat Bursa "Ion Raţiu" din Londra-2003 şi 2004, precum şi o bursă la Royal Academy of Muzic Londra, unde a fot student până în anul 2007, la disciplina muzică instrumentală.

"În ianuarie am dat admitere şi am fost acceptat. Din fericire am luat şi bursă. M-am întors în ţară pentru a-mi susţine examenul de Bacalaureat, după care mi-am făcut bagajele şi m-am mutat la Londra", spune cu mo­destie Liviu Cernat. După trei ani, tânărul instrumentist s-a întors în ţară în urma unor decizii personale, iar stu­diile şi le-a continuat la Conservatorul din Cluj-Napoca.

Cu toate acestea, experienţa de pe tărâmul londonez i-a marcat existenţa. "Am cunoscut foarte multă lume, dar a fost greu printre străini. Era captivant, dar deloc uşor. În timp am ajuns la un nivel la care

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 8 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

Trei stewardese de pe o cursă Wizz Air, rănite din cauza turbulențelor / Aeronava s-a întors la București

HotNews acum 26 minute
Trei stewardese au fost rănite din cauza turbulențelor într-o cursă aeriană care a decolat joi seara de la București cu destinația Hamburg, potrivit Digi 24. Zborul era efectuat de compania low-cost Wizz Air, notează Știrile ProTV. Avion Wizz AirFot

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 6 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

„Finanţată de ruşi”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, susţine că Diana Şoşoacă „este finanţată de ruşi” şi că „această femeie nu ştie pe ce lume trăieşte”. Declaraţiile incendiare au fost făcute într-o intervenţie la DigiFM, în care a vorbit d

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 11 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 12 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum o ora
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 11 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Vremea

București
acum

19°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°