În vremuri de cumplit derapaj istoric, când sunt în pericol nu doar libertatea şi democraţia, ci fiinţa unui popor în substanţa ei adâncă, minţile luminate găsesc puterea să se solidarizeze şi să ia atitudine. Se petrece asta azi? Palide ieşiri ici şi colo, anemice semnale de revoltă.
Am încheiat, acum 20 de ani, o perioadă ireversibilă credeam. Nu-i aşa. Un individ primitiv şi mefistofelic, cu o însuşire comparabilă cu a lui Hitler de a mâna masele aşa cum are chef şi cheful lui e acapararea puterii absolute , ne-a readus nu în pragul instaurării dictaturii, ci în plină dictatură. Parlamentul, instituţia care legitimează democraţia unei ţări, a fost redus la rolul unei sperietori publice pentru nerozi. Şi suntem, din păcate, destui nerozi pe aceste mioritice meleaguri. Cu deciziile majorităţii parlamentare, Băsescu se şterge undeva şi o spune făţiş, fără sforţarea de a mima o aparenţă constituţională. Până şi Ceauşescu avea grijă să laude rolul Marii Adunări Naţionale. De altfel, înainte de a fi ciuruit de gloanţe la Târgovişte, el cerea să fie judecat doar de acel amărât parlament comunist. Băsescu vrea un partid unic, şi îl are. Într-o singură noapte, în toate posturile de conducere, de la miniştri până la prefecţi şi şefii de cantoane silvice, au fost, acolo unde nu erau, instalate subdiviziuni de Udrea, Boc, Videanu, Berceanu, mecanisme întoarse cu cheia ale voinţei prezidenţiale. Un partid? Nu, o şleahtă de vasali, răsplătiţi cu sume uriaşe, fiindcă toţi cei din vârf sunt milionari în euro. Sigur, mai jos, sunt şi nemulţumiţi. Ştiu fondatori ai PD care nu votează Băsescu, insultaţi de ascensiunea Elenei Udrea şi jenaţi de promovarea subprodusului cultural EBA în organismele europene. Sunt oameni care n-au devenit populari din socialişti când a bătut Băsescu din palme. Într-o zi, cu certitudine, nemulţumirile lor vor ieşi la lumină. Când va fi î