Cele mai aprinse discuţii, între noi colegele gospodine şi mame, erau cele privitoare la conţinutul pacheţelului pentru copii, la şcoală. Pacheţelul ăsta ne înnebunea. Problema mezelurilor era majoră. Discutam des şi ne împărtăşeam ideile şi noile descoperiri culinare care înlocuiau cu succes mezelurile tradiţionale.
Aşa se face că, într-o zi, alături de o colegă şedeam la coadă la mezeluri, la un magazin nou, pe o stradă dosnică. Pont vândut de o femeie de serviciu, de la noi de la birouri, care locuia în zonă. Cu speranţele afişate în ochi şi în gesture, aşteptam să apară maşina cu minunile. Vânzătoarele ne-au avertizat că s-ar putea să întârzie camionul pentru că trece şi pe la nu ştiu ce fabrică de mezeluri ca să le ducă un motor. Bun. Să întârzie, dar să şi vină, mi-am zis în gând şi mi-am mai tăiat din exaltare.
Între timp, am pus de o discuţie cu cele două colege de coadă, din faţa noastră, privind conţinutul pacheţelului pentru copii. Aaa, se părea că subiectul ardea peste tot, nu numai la noi. Aşa se face că cele două femei şi-au dat drumul la guri. Am aflat tot felul de tehnici şi compoziţii de preparare a sandvişurilor. Una, din dreapta, înaltă şi bărbătoasă, îmi zice că ea, atunci când face rost de mezeluri, imediat pregăteşte mai multe sandvişuri, le împachetează în celofan şi le pune la congelator. "Şi pâinea, bre?", întreabă vecina ei, purtătoarea unei mustăcioare fine, pe lateralele buzei superioare. "Da, dragă, aşa, gata făcute!", i-a răspuns. "Păi, cum i-l dai copilului?", întrebă nedumerită femeia. "Mă, îl scoţi de seara şi dimineaţa îl pui în tigaia unsă cu puţin ulei şi-l încălzeşti pe o parte şi pe alata. Cum s-a încălzit, că doar s-a decongelat toată noaptea, îl pui în celofan şi hârtiuţă şi-l bagi în ghiozdan!", îi explică ea cu voce hazlie. "Aha!", se dumiri colega mea care ciulise urechile. "Şi mai completezi