Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD: Electra şi Energetica au murit. Trăiască noul campion!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 noiembrie 2009 ·

După ce a susţinut aproape un an ideea înfiinţării a două companii integrate în sectorul energetic, odată ieşit de la guvernare, PSD şi-a schimbat optica în ceea ce priveşte planul de reorganizare a sistemului.

În timpul coaliţiei PSD-PDL, s-a decis, cu amplul sprijin al social-democraţilor, înfiinţarea a două companii integrate, cărora li s-a dat şi câte un nume - Electra şi Energetica. Când a apărut ideea înfiinţării celor doi „giganţi” de stat în energie, „gurile rele” spuneau că unul este pentru PSD şi celălalt pentru PDL.

După ce a fost elaborat cu întârziere, proiectul nu a primit avizul justiţiei, pe argumentul că un guvern demis nu poate promova o politică nouă, astfel că acum pare definitiv compromis. Planul a fost respins recent şi în CSAT, pentru a se analiza scoaterea Nuclearelectrica din structura companiei integrate din care urma să facă parte.

Cine-mparte parte-şi face

Acum, liderul PSD Mircea Geoană simte nevoia unui „campion” naţional în domeniu.

„Avem nevoie de un campion energetic naţional, simt nevoia unui conglomerat mai puternic. Cum se construieşte acest holding rămâne de văzut”, a declarat ieri Geoană, prezent la un seminar organizat de Forum Invest. El a vorbit şi despre „căpuşele” din jurul Ministerului Transporturilor şi cel al Economiei, o „clientelă care mai degrabă ea schimbă miniştrii”.

Geoană a adăugat că, „dacă va avea curaj, viitorul premier va numi manageri privaţi la firmele de stat”. Deputatul PSD Iulian Iancu a adăugat că holdingul energetic va fi asemănător fostei companii naţionale de electricitate, Conel, care să cuprindă firmele din energie. Înfiinţarea unui „campion” energetic a fost susţinută şi de PNL, care, în octombrie 2008, a promovat o ordonanţă, anulată însă de noua coaliţie de guvernare.

În timp ce politicienii se întrec în sc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 16 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°