Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Sărbători second-hand pentru slătineni

Publicat in Adevarul, marți 3 noiembrie 2009 ·

Angajaţii Serviciului de Iluminat au început să împodobească pomii şi stâlpii cu ornamentele din anii trecuţi Frigul şi ninsoarea care a căzut peste oraş zilele trecute, dar şi oamenii înfofoliţi te fac să crezi că te afli în plină iarnă. La crearea acestei atmosfere contribuie şi angajaţii Serviciului de Iluminat Public care montează de zor ghirlandele şi beculeţele pentru sărbători pe stâlpii şi în copacii din oraş.

Chiar dacă nu vor lipsi luminiţele şi figurinele de pe străzile Slatinei, criza se va face simţită iarna aceasta. Nu vor fi concerte, focuri de artificii sau alte surprize specifice sezonului. Consiliul Local nu a prevăzut niciun leu pentru sărbătorile de iarnă, iar Primăria Slatina nu a achiziţionat alte aranjamente luminoase. „Nu am avut prinse în buget fonduri pentru sărbătorile de iarnă. Vom face însă Orăşelul Copiilor, iar cei mici vor primi daruri de la Moş Crăciun şi Moş Nicolae, aşa cum a fost în fiecare an. Vom face totul mai simplu, fără fast. Nu vor fi concerte cu vedete, ci vom face pentru cei mici spectacole cu elevii de la Palatul Copiilor“, a explicat primarul Darius Vâlcov.

10 brazi şi mii de beculeţe

Slătinenii vor putea merge din 5 decembrie prin Orăşelul Copiilor care va fi amplasat la Palatul de Justiţie, dar şi la patinoarul de lângă Colegiul Naţional Nicolae Titulescu care se va deschide în câteva săptămâni. Pe străzi vor fi montate 9.000 de beculeţe şi 300 de de figurine. Din peisaj nu vor lipsi nici brazii, 10 la număr, care au fost deja plantaţi în cartierele din oraş şi pe Bulevardul A.I. Cuza.

În vremuri de recesiune, oltenii au înţeles că vor avea distracţii mai puţine de sărbători „Ştim cu toţii, este criză. Este bine că organizează ceva, dar că nu fac mare tam-tam cu invitaţi şi alte asemenea lucruri. Fastul nu dă bine când oamenii nu au bani“, a spus Mălina Snadu, de 37 de ani, s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 5 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°