Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina:Elevii olteni au strâns maculatură

Publicat in Adevarul, marți 3 noiembrie 2009 ·

Elevii ecologişti care au scris cele mai bune eseuri şi au confecţionat cele mai frumoase obiecte din materiale reciclabile, în cadrul proiectului „Natura, casa noastră“ au fost premiaţi. Au ecologizat zone din Slatina şi din împrejurimi, au plantat pomi, au colectat maculatură şi au confecţionat obiecte din materiale reciclabile. Vorbim despre elevi de la mai multe şcoli din Slatina, Caracal şi Piatra-Olt, precum Colegiul Tehnic Metalurgic, Colegiul Tehnic Ion Mincu, Colegiul Economic şi Colegiul Tehnic Alexe Marin. Proiectul „Natura, casa noastră“ a fost iniţiat în urmă cu doi ani de Colegiul Tehnic Metalurgic şi s-a încheiat ieri cu premierea celor mai buni elevi ecologişti. „Obiectivul principal al proiectului a fost acela de oferi şansa şcolilor generale şi  liceelor de a-şi derula activităţile într-un cadru organizat, de a stabili dialog creativ între elevi, de a cultiva spiritul civic printre elevi“, a spus Castelia Deaconu, coordonatorul proiectului.

Elevii ecologişti sunt mândri de realizările lor

Fie că au plantat un pom, fie că au scris un eseu cu tema „În Ţara Aerului“, fie că au confecţionat obiecte din materiale recuperabile, elevii olteni care au participat la acest proiect sunt mândri că au contribuit la protecţia mediului înconjurător. „De când am auzit de acest proiect mi s-a părut o idee foarte bună şi mi-am dorit să particip şi eu. Am mers la diferite acţiuni, am plantat pomi, am ecologizat zone din Slatina. Mi-a plăcut foarte mult şi aş repeta oricând acţiunea. Acest lucru ar trebui să le dea de gândit oamenilor care nu se gândesc de două ori înainte de tăia un copac sau de a arunca mizerii pe jos. Cu toţii trebuie să avem grijă de mediul înconjurător“, a spus Mădălina Ciucă, elevă la Colegiul Tehnic Metalurgic.

200 de arbori plantaţi şi 500 kg de maculatură

În urma activităţilor des

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 34 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 40 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 17 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

Doctoriță concediată pentru că a cerut verificări în cazul morților suspecte de la spitalul Pantelimon. "Abuzurile managerului, continuă"

Ziare.com acum o ora
A cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon și a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, Antoaneta Elena Voicu a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă. Pretextul in

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°