De cum păşesc pe aleea de la bloc, trebuie să ocolesc cu grijă locurile pe unde au poposit patrupedele în lesă. Sursa: EVZ

Urmează şirurile lungi de gunoaie de pe trotuare, mă uit la vrăbiile care se ceartă în iarba plină de resturi, mă feresc de câini, de oamenii care sunt cât pe ce să se ciocnească de mine sau de nebunii care au ceva de împărţit cu cine ştie cine. Ajung la metrou, unde trebuie să fac faţă stresului de a merge lipită de ceilalţi oameni, iar când ies la suprafaţă, lucrurile se reiau în oglindă. Îi „felicit”, fireşte, pe cei care ne gestionează banii, „bunii” administratori ai acestei ţări.

Mă enervez când mă gândesc cum, în ciuda tuturor taxelor, străzile sunt murdare, sparte, evident, mă gândesc apoi că nu avem drumuri, ci aceleaşi veşnice şantiere la care guvernanţii se duc cu mândrie. Aştept momentul când politicienii nu vor mai merge la astfel de „evenimente” ca la sfintele moaşte, iar construcţia de autostrăzi va deveni un lucru firesc.

Acum să dăm timpul înapoi. Cu „vreo” 185 de ani. Plecat în călătorie spre vestul Europei, Dinicu Golescu - fiu al marelui ban al Ţării Româneşti Radu Golescu - observă cu uimire buna-rânduială a ţărilor pe care le vizitează, gradul de civilizaţie şi de prosperitate al oamenilor şi face mereu comparaţii amare cu ceea ce ştie în ţara lui. Notează cât de frumoase şi îngrijite sunt drumurile şi grădinile în ţările pe care le vizitează - „drumurile toate udate şi măturate de cei orânduiţi” -, observă casele înalte şi aranjate, dar şi sistemele de irigaţii de pe câmpuri, preocuparea pentru educarea tinerilor, sistemul medical bine pus la punct, teatrele numeroase, unde „şi cel mai sărac orăşan trebuie să meargă cu nevasta şi cu copiii...”.

La Viena, remarcă „vieţuirea cea liniştită” a oamenilor, dar şi sistemul fiscal echitabil şi stabil: „Ci cum am zis, plătesc toţi d