În loc să fie mai „în formă”, oamenii se simt de obicei mai rău după multe ore de somn. Cei care încearcă să „recupereze” lipsa somnului din timpul săptămânii dormind 12 ore în weekend se pot trezi şi mai obosiţi. Depresia, posibilă cauză
Excesul constant de somn poartă denumirea medicală de hipersomnie şi impune consultul medical. La baza lui pot sta multiple cauze. De exemplu, somnul prelungit poate fi încercarea organismului de a compensa o calitate proastă a acestuia.
Apneea în somn afectează capacitatea organismului de a se reface în timpul orelor dormite. Persoana în cauză se trezeşte frecvent cu o senzaţie de sufocare şi de sete de aer, din cauza opririi respiraţiei (care poate dura şi o oră).
Bolnavii narcoleptici, care pot adormi brusc în timpul zilei, pot avea probleme cu somnul de noapte. De asemenea, depresia provoacă un somn prelungit.
O altă posibilă cauză de hipersomnie este sindromul picioarelor neliniştite, în care individul simte nevoia incontrolabilă de a-şi mişca picioarele în somn, din cauza unor furnicături şi amorţeli.
Durata optimă de somn diferă de la o persoană la alta. Unii se simt în formă după şase ore dormite, alţii nu pot funcţiona cu mai puţin de opt ore de somn.
Specialiştii sunt de acord că prea puţin somn poate afecta capacitatea cognitivă. Studiile atrag atenţia că riscul de îmbolnăvire creşte în cazul persoanelor care dorm sub 5 ore sau peste 10 ore pe zi.