Spectacolul de Felix Alexa, cu Dan Puric în rolul principal, se joacă mâine cu casa închisă, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Sursa: Teatrul Naţional
În cea de-a şasea zi a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) sunt programate patru spectacole, în registre total diferite: „Sinucigaşul”, de Nikolai Erdman, „Psihoză 4.48”, de Sarah Kane, „poimâine alaltăieri”, de Gianina Cărbunariu, alături de „Concreţii”, de Vladimir Sorokin.
Aceste spectacole, dintre care „Sinucigaşul” se joacă cu casa închisă la Teatrul Naţional Bucureşti, dovedesc că festivalul a inclus în această ediţie, pe lângă clasici, nume din noua generaţie de dramaturgi, precum şi o selecţie de „new entries”, din teatre de stat sau independente.
Text interzis de Stalin
Piesa lui Erdman, „Sinucigaşul”, cu Dan Puric în rolul principal, este o comedie amară, care a făcut legătura între teatrul satiric al lui Gogol şi teatrul absurdului de după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind interzisă de Stalin. Piesa, scrisă în 1928, este un strigăt disperat pentru apărarea dreptului la viaţă, o parodie despre felul în care moartea cuiva e folosită de diferite grupuri cu interese meschine, despre cum un surdomut ajunge să „vorbească” printre grăitori. În plin totalitarism, după vizionare, repetiţiile au fost întrerupte, iar autorul, Nikolai Erdman, a fost deportat în Siberia timp de trei ani.
Şomer, „în criză”
În această farsă tragicomică, jocul de-a viaţa şi de-a moartea se întretaie, fiind de o actualitate dureroasă în aceste vremuri de criză. Podsekalnikov (Dan Puric) rămâne şomer şi este umilit de faptul că îl întreţine soţia (Ileana Olteanu). Mai mult, tandemul nevestei cu soacra (Adela Mărculescu) este o povară mult prea greu de suportat.
În distribuţie, alături de Dan Puric, care îşi joacă cu multă sensibilitate vul