Reprezentantul PSD în Biroul Electoral Judetean Mures, Cornel Briscaru, presedintele Asociatiei pentru Protejarea Drepturilor Omului (APDO) LIDER, a reclamat, ieri, înlaturarea si distrugerea unor însemne electorale apartinând candidatului social-democrat la Presedintia României, Mircea Geoana, pe raza orasului Ludus. “Persoane dirijate de catre reprezentanti ai primariei locale au îndepartat afisele si bannerele amplasate cu respectarea prevederilor legale pe stâlpii SC Electrica SA de catre social – democrati. În scopul asigurarii desfasurarii într-un climat de normalitate a campaniei electorale la alegerile pentru presedintele României, prevenirii si combaterii faptelor penale si contraventionale, APDO Lider solicita Inspectoratului Judetean de Politie (IPJ) Mures sa intervina si în mod impartial sa faca cercetari pentru identificarea persoanelor care au desprins si ulterior au distrus materiale electorale, bannere si afise ale PSD în orasul Ludus si sa le faca cunoscute opiniei publice”, a declarat Cornel Briscaru, citat de Agerpres.
Acesta, prin APDO LIDER, a solicitat IPJ Mures sa dispuna masuri împotriva celor care iau decizii arbitrare pentru obstructionarea participantilor la competitia electorala.
Cornel Briscaru a mai spus ca administrarea unui oras, inclusiv pe perioada campaniei electorale, nu înseamna eliminarea competitorilor politici si a materialelor de propaganda ale acestora, pentru simplul motiv ca nu sunt membri ai partidelor, altele decât cele din care acestia fac parte. Cornel Briscaru a atras atentia ca, într-o campanie electorala, este ilegala implicarea institutiilor publice pentru promovarea unui anumit candidat.
De cealalta parte, administratorul domeniului public din orasul Ludus, Ciprian Turdean, a declarat ca cele patru sau cinci bannere cu Mircea Geoana au fost amplasate ilegal, fara autorizatie, si ca acesta