Ca cetatean onest si interesat de ceea se petrece în aceasta tara, doresc în primul rând pentru mine, pentru cei apropiati mie si pentru toti concetatenii mei, sa ne putem bucura de un sentiment plenar de siguranta. Este vorba de siguranta locului de munca, a unei vieti de toate zilele decente, a unei asistente medicale care sa ne poata oferi serviciile necesare la nevoie, a existentei unui sistem educational în care copiii si nepotii nostri sa se dezvolte spiritual si profesional cât mai deplin, a existentei unui stat care sa ne asigure respectarea demnitatii de cetatean atât în teritoriul national cât si în afara acestuia. Cred ca presedintele României trebuie sa vegheze, în conformitate cu prevederile constitutionale, la functionarea tuturor mecanismelor institutionale care sa asigure toate aceste dorinte minimale si firesti în acelasi timp. El trebuie sa asigure convergenta tuturor energiilor nationale si internationale pentru ca cetatenii României sa se bucure de un prezent si de un viitor compatibil cu exigentele secolului XXI.
Acum, când în conformitate cu regulile democratiei care domina viata sociala si politica a României, s-a deschis competitia pentru acesta înalta functie, putem sa constatam ca dintre cei care ne solicita votul sunt putini cei care pot sa aduca argumente si probe solide, care sa ne convinga ca putem spera sa ne asigure dezideratele pe care le-am exprimat mai sus.
Ultimii cinci ani din istoria României ne dovedesc, fara echivoc, ca actualul presedinte al României, domnul Traian Basescu, nu a reusit si nu va reusi sa faca ceea ce se asteapta de la presedintele tarii.
Ca intelectual cu profunde convingeri de stânga, am certitudinea ca singurul candidat care are potentialul de a face ceea ce trebuie sa faca presedintele Romaniei în perioada urmatorilor cinci ani este domnul Mircea Geoana. Fac aceasta afirmatie transanta a