Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Bogza, seful Bancpost: Nimeni nu isi mai cumpara azi casa pe credit, de teama ca poate maine va fi evacuat din ea

Publicat in HotNews, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

Contractia pietei imobiliare a facut ca in anumite zone colateralele aduse in garantie de clientii bancilor sa fie sub valoarea evaluata a locuintei, admit bancherii, chiar daca pe ansamblul pietei ei evita sa dea un raspuns ferm.

“Nu avem date la nivelul intregii piete. Sigur ca piata s-a contractat, dar aceasta contractie depinde de zona geografica, de momentul acordarii creditului si de modul in care a fost facuta evaluarea. Din fericire, nu toate creditele s-au dat in timpul bubble-ului. Pe urma, e clar ca gradul de recuperare e cu atat mai mare cu cat proprietatea adusa in garantie se afla intr-o zona mai putin speculata”, a explicat pentru Hotnews.ro Mihai Bogza, presedintele Bancpost.

El a mai spus ca reluarea creditarii pe segmentul ipotecar depinde in cea mai mare masura de sentimentul clientilor.

Noi avem chiar acum un program similar Primei Case, complementar lui, dar constatam ca sentimentul clientilor este foarte deteriorat. Suntem intr-o criza care ii face pe cei care si-ar dori sa ia un imprumut, sa se intrebe cat de sigur e locul lor de munca si daca vor avea din ce sa isi achite ratele. Se tem de viitorul lor ca salariati, ca sa zic asa.

Nu vor sa ajunga sa isi cumpere o casa din care sa fie evacuati a doua zi pentru neplata ratelor”, a mai spus seful Bancpost.

Cand increderea clientilor in economie va creste, clientii vor reveni mai optimisti la banca sa intrebe de credite, e convins Bogza. “Noi ramanem interesati sa finantam, dar mai trebuie sa avem si pe cine”, a conchis seful Bancpost. Contractia pietei imobiliare a facut ca in anumite zone colateralele aduse in garantie de clientii bancilor sa fie sub valoarea evaluata a locuintei, admit bancherii, chiar daca pe ansamblul pietei ei evita sa dea un raspuns ferm.

“Nu avem date la nivelul intregii piete. Sigur ca piata s-a contract

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 37 minute
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 10 minute
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Cod galben de instabilitate atmosferică şi caniculă în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 județe și de caniculă în 9 județe și în Capitală. Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică județele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 26 minute
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum 27 minute
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 3 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 28 minute
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°