Sub semnul numelui "Maria". Clădirea de cărămidă roşie tipic britanică, cu arhitectură de început de secol XX, de pe strada Xenopol, colţ cu Arthur Verona, e parte integrantă a peisajului bucureştean, o surprinzătoare bucată de Anglie în plin centru al Capitalei. Istoria pare să nu fi lăsat nici o urmă asupra faţadei ei sobre " dar este doar o aparenţă. În realitate, a fost martoră la atîtea întîmplări, încît ar putea fi cuprinse într-o carte.
Pe la 1900, în Capitală se formase o minusculă comunitate britanică, compusă îndeosebi din mult căutatele, de către familiile cu stare, guvernante englezoaice, din cîţiva evrei convertiţi de misionarii anglicani şi din personalul diplomatic al Majestăţii Sale în România. Se întîlneau, pentru slujbe religioase, în cîteva cămăruţe. Printre ei, un membru de vază: Maria, soţia prinţului moştenitor Ferdinand, nepoată a Reginei Victoria a Regatului Unit. Deşi convertită la ortodoxie după primirea în familia regală a României, voia uneori să participe la un serviciu religios în credinţa copilăriei ei. Regina Maria a promis ajutorul ei pentru ridicarea unei biserici anglicane; aceasta a fost terminată în 1914, dar avea să intervină Primul Război Mondial. A fost mobilată după încheierea conflagraţiei şi prima liturghie s-a putut ţine abia în 1920, cu potirul pentru euharistie ce fusese donat anterior de Regina Maria, din care credincioşii se împărtăşesc şi astăzi.
De Crăciunul anului 1940, biserica se închide: cum Marea Britanie şi Germania nazistă se aflau în război, iar România era aliata acesteia din urmă, lăcaşul de cult al duşmanului trebuia anihilat. Aici intervine un înger păzitor, tot o Marie, de data aceasta o femeie simplă, îngrijitoarea clădirii: vreme de patru ani, pînă la redeschiderea din 1944, cu un devotament ieşit din comun, s-a dus permanent, fără să fie plătită, a făcut curat, a avut grijă ca obiectel
