Băgând de seamă siguranţa cu care ziceam că Mircea Geoană va câştiga cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, un tip cu umor m-a întrebat: Vă imaginaţi o mulţime de inşi dând năvală în Piaţa Universităţii pentru a-şi exprima bucuria faţă de victoria lui Mircea Geoană?!
Într-adevăr, e greu de imaginat că Mircea Geoană s-ar putea bucura fie şi de un minimum de simpatie electorală, astfel încât nu o mulţime, ci doar câţiva inşi, reprezentând familia candidatului, s-ar osteni să meargă până în Piaţa Universităţii şi să-şi strige fericirea?! Şi totuşi, după anunţarea exit-pollurilor, în Piaţa Universităţii vor veni inşi pentru a da curs, prin zbierete şi agitări de lozinci, bucuriei la aflarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin - am răspuns eu.
Nu, nu mă refeream la inşii fără căpătâi găsiţi de Marian Vanghelie prin Piaţa de Peşte, îmbrăcaţi în roşu şi puşi, contracost, să aclame bucuria de a fi învins Mircea Geoană. Deşi, judecând după capacitatea războinicului PSD-ist cu gramatica de a încropi o manifestare pro-Geoană, un astfel de scenariu n-ar fi exclus. Mă refeream la o mulţime de inşi sinceri entuziasmaţi strânşi în Piaţa Universităţii. Entuziasmaţi nu de victoria lui Mircea Geoană, ci de eşecul lui Traian Băsescu.
Asemănător, pe televiziunile mogulilor se va bea şampanie nu pentru că Mircea Geoană a învins, ci pentru că Traian Băsescu a pierdut. Iar din seara celui de-al doilea tur de scrutin se va trăncăni seară de seară, până la Revelion, nu despre Mircea Geoană, ci despre Traian Băsescu.
Un astfel de scenariu îşi are temeiul, indiscutabil, în deosebirea uriaşă dintre cei doi candidaţi: Traian Băsescu şi Mircea Geoană. În timp ce Traian Băsescu e o personalitate conturată, dacă nu chiar prea conturată, Mircea Geoană e o umbră chinezească pe pânza unui partid: PSD. Dacă Mircea Geoană ar fi candidat
