Intr-o tabara scolara de vara, in perioada comunista, in competitia de fotbal s-a inscris o echipa, care-si lua numele de “Luceafarul”. Rand pe rand adversarii s-au inclinat in fata inimoasei echipe, si scenariul a fost identic si anul urmator. Sunt amintiri care-ti revin mereu in minte, despre o copilarie care a pus bazele unor relatii de prietenie minunate, memorate la fiecare intalnire cu cei dragi.
De ce m-am oprit asupra acestui moment al copilariei? Pentru ca este unul din reperele vietii, poate cel mai curat si mai sincer. Unii au ramas acasa, in orasul copilariei, altii au luat calea altor locuri, cautand si reusind sa-si dezvolte aceea bogatie interioara, transformand-o intr-un mod de viata. Dar viata nu a raspuns din pacate cu aceeasi moneda, dovedindu-se la peste doua decenii de la momentul “Luceafarul”, prea nemiloasa si cruda.
Licitatiile de arta organizate pentru strangerea de fonduri, ultima dintre ele fiind programata pe 17 noiembrie, fiind neputincioase in a pastra zambetul si bucuria vietii, unuia dintre cei mai tineri doctori in arte vizuale din Romania. Ne simtim prea slabi in fata unor astfel de momente, venite prea brusc, ne ramane doar consolarea unor amintiri ce nu pot fi sterse. Ar fi fost multe de povestit, bancuri de spus, comentarii de facut, cu si despre noi, dar din pacate ele vor fi la timpul trecut, reactualizate doar cu ajutorul memoriei.
In toamna friguroasa a anului 2009, nemurirea si-a chemat la ea, unul din oamenii dragi, ducand cu el, nu doar bucuria propriei sale pasiuni, dar si sentimentul de comuniune si sinceritate, simtit de cei care l-au cunoscut. Cel care venea cu ani in urma cu propunerea ca echipa sa poarte numele de “Luceafarul”, acum nu mai e. Cele 31 de batai ale aripilor in zborul vietii, fiind brusc curmate, lasand un gol, in sufletul celor care l-au cunoscut si indragit. Ramas bun Emil, Lucea