Poţi realiza minuni culinare, dar mai ales atunci când eşti constrâns de lipsa unor alimente.
Trebuia să pregătesc ceva pentru masa de seară. Nu-mi trecea nimic prin minte. Aveam momente când era neapărată nevoie să merg prin magazine ca să mă inspir. Aşa am făcut şi de astă dată. M-am dus direct la magazinul Delta Dunării. Mi-a zis instinctul că voi descoperi ceva deosebit. De cum am intrat, m-a izbit liniştea şi apatia vânzătoarelor. Oare instinctual meu dăduse greş? Am observat un bărbat, fără uniforma firmei, care scotea cu iuţeală nişte paleţi din lemn, pe o uşă laterală. Asta însemna că, totuşi, ceva marfă ar fi.
Întreb o vânzătoare şi-mi spune că au primit lapţi. Lapţi?! Vreau să văd despre ce e vorba şi-mi vâră sub nas o cutie de un kilogram cu lapţi. Nu se vedea în interior. Produsul venea din URSS. Bine. Dacă e de acolo marfa, înseamnă că e de calitate. Verific şi termenul de garanţie, fapt ce scoate din sărite vânzătoarea, dar nu reacţionează încă. Îi spun că am cumpărat de la cineva nişte conserve de peşte albaneze şi aveau termenul de garanţie expirat aşa, ca s-o liniştesc. Mi-a zis: "Păi, dacă luaţi de la particulari! Ăştia vinde şi pă mă-sa ca să scoată bani!", mă certă ea amical, în timp ce îmi împacheta cutia. Am plătit şi am luat cutia oferită cu gesturi galeşe şi suficient de încete ca să observ cele şase inele groase, cu efigia lui Nefertiti şi sfere mari din aur, ce-i împodobeau degetele. Pentru că nu m-am arătat impresionată şi-a retras iute mâinile, apoi mi-a zis repede: "Veniţi-o joi p'aici, că bagă marfă!".
I-am mulţumit şi am plecat către casă gândindu-mă în ce fel să prepar lapţii. Clasic era să-i prăjesc şi să-i mâncăm cu cartofi fierţi şi lămâie. Dar asta însemna să se termine una-două şi nu puteam să fac aşa o mişelie. Trebuia să-i "lungesc" într-un fel. Ba, chiar în două-trei feluri. Era nevoie de ceva