Milan şi Real Madrid au făcut capul de afiş al primei seri din cea de-a patra etapă a grupelor Ligii Campionilor. Berlusconarii, victorioşi în deplasarea de la Madrid, n-au reuşit decât un rezultat de egalitate pe teren propriu. Dar şi acest rezultat de egalitate poate fi considerat un succes dacă îl confruntăm cu datele statistice ale meciului, date total favorabile madrilenilor. Cam aici se încheie comentariul meu după ce am urmărit, străin de orice interes, străin de orice implicare subiectivă, parada vedetelor de pe Giuseppe Meazza. Nu mă aventurez în amănuntele respectivei întâmplări fotbalistice pentru că m-aş îndepărta prea tare de realitatea de-acasă şi, apoi, mi-ar fi şi mai grea reacomodarea cu realităţile din bătăturica natală. Dimpotrivă, pentru a rămâne în obişnuinţele noastre cele păguboase, aş zice ceva despre acea parte a meciului care a egalat mediocritatea cu care şi noi suntem obişnuiţi. Mă refer la prestaţia kinderului cu fluierici. Glumesc numindu-l astfel, pentru că nimic nu m-a îndemnat să-i reţin numele. Am reţinut doar faptul că foarte multe decizii ale neamţului care s-a insinuat în treburile oamenilor mari au fost de toată jena. Dar şi mai demn de reţinut este faptul că troglodirea acestuia a fost total ignorată de meseriaşii fotbalului. Rossonerii şi galacticii (folosesc clişeele de dragul tribunei) au păstrat distanţa de superioritate faţă de mediocritatea arbitrului. Şi dacă fotbalul practicat de granzi este mai greu sau imposibil de imitat, cheltuind minimum de înţelepciune am putea prelua modelul comportamental al acestora. Cel puţin ca atitudine ne-am putea salva.

Gândul din toiul nopţii, gândul cel bun, s-a risipit în iluzie spre dimineaţă, atunci când am aflat din presă care au fost discuţiile despre arbitrajul românesc în cadrul întrunirii Comitetului Executiv al FRF. Atunci când am aflat că domnul Wilfried Hetmann, comi