Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Roţi schimbate cu programare la atelierele de vulcanizare

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 · ·

Speriaţi de prima zăpadă, şoferii se grăbesc să cumpere antigel şi anvelope de iarnă

Din cauza numărului mare de clienţi, service-urile şi magazinele de piese auto au făcut liste de aşteptare. Şoferii caută în special anvelopele second-hand, care sunt mult mai ieftine.

Vulcanizările au dat lovitura în prima zi de ninsoare. Numai în ultimele 24 de ore, peste 1.000 de şoferi au intrat în cele 20 de vulcanizări din oraş pentru a-şi echipa maşinile pentru iarnă. Într-o singură zi, administratorii centrelor au făcut vânzări cât pentru o lună. Pentru a face faţă solicitărilor, vulcanizările fac liste de programări. „În trei ore, au intrat aproape 80 de clienţi. Toţi căutau cauciucuri de iarnă pentru maşini fiindcă s-au speriat de ninsoare. Am fost nevoiţi să-i trimitem la alte vulcanizări sau să le cerem să revină mai târziu, că nu reuşeam să facem faţă“, a declarat Viorel Badiu, administratorul unui atelier de vulcanizare.

Anvelopele la mâna a doua, cele mai căutate

Mulţi şoferi s-au trezit cu noaptea-n cap pentru a fi siguri că-şi vor putea echipa autovehiculele. Majoritatea sunt şoferi de TIR, angajaţi ai instituţiilor publice sau taximetrişti, care fac drumuri lungi şi au nevoie ca maşinile să fie echipate corespunzător. „Lucrez la o firmă de construcţii şi fac drumuri dese în ţară. Nu am de ales. Trebuie să-mi schimb cauciucurile pentru că nu vreau să am probleme la drum“, a spus Gigă Daniliuc, şofer de TIR.

Preţul unei anvelope noi variază între 150 şi 250 de lei în funcţie de modelul maşinii, iar manopera ajunge la 80 de lei. „Depinde de maşină. Pentru montarea şi echilibrarea roţilor cerem între 50 şi 80 de lei. La cauciucurile noi oferim o reducere de 15%“, a declarat Ionel Ciubotaru, patronul unei firme cu profil auto.

La mare căutare sunt în acest an cauciucurile la mâna a doua. Şoferii caută anvel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă

Wall-Street.ro acum 37 minute
Un incendiu minor a avut loc marţi, în partea clasică a CNE Cernavodă, Unitatea 2, la o pompă din subsolul clădirii turbinei, fără impact asupra altor echipamente, informează Nuclearelectrica. "Conform măsurilor de siguranţă aplicabile în astfel de

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 40 minute
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Directoarea unei grădinițe din București a reclamat că doi copii de 5 ani au fost agresați sexual de către un educator / Ce spune Poliția

HotNews acum 31 minute
Poliția Capitalei anunță că „există presupunerea rezonabilă” că un educator de la o grădiniță din Sectorul 1 ar fi violat doi copii în vârstă de 5 ani. Ancheta a fost deschisă în urma reclamației făcute de directoarea grădiniței. Mașină de polițieFo

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Clotilde a depus plângere împotriva unui pesedist UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de c

Alertă în Cernavodă! Un incendiu ar fi izbucnit la Unitatea 2 a Centralei Nucleare

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu ar fi izbucnit astăzi, 11 iunie 2024, la Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Din primele informații, se evacuează clădirea turbinei. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vom primi noi informații.

Ce implicații are creșterea salariului minim brut pe țară de la 3.300 de lei la 3.700 de lei pentru departamentele de HR

Wall-Street.ro acum 27 minute
Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, de la 3.300 de lei la 3.700 de lei lunar, începând cu 1 iulie 2024, va avea multiple implicații atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Printre acestea se numără creșterea sa

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Tranzacție majoră în turismul românesc: Maghiarii de la Szallas au cumpărat Litoralulromanesc.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Agenția Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuț Nedea cu peste 21 milioane de euro ”Tranzacția va crea condițiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului r

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/24°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°